Campania de informare şi conştientizare a publicului intitulată „Vaccinarea – un drept fundamental la sănătate”

Fundaţia Colegiului Medicilor din Bucureşti a lansat ieri o campanie de informare şi conştientizare a publicului intitulată „Vaccinarea – un drept fundamental la sănătate”. Potrivit redactorului nostru Marilena Frâncu, demersul are la bază scăderea procentajului de vaccinare în ultimii ani în rândul copiilor şi eşecul programului de stat privind imunizarea fetiţelor împotriva virusului HPV. Medicii vor fi instruiţi în vederea îmbunătăţirii abilităţilor de comunicare şi vor avea loc întâlniri cu părinţii. Specialiştii prezenţi la un eveniment ce a marcat Săptămâna Europeană de Prevenire a Cancerului de Col Uterin au dat ieri asigurări că vaccinul împotriva virusului HPV este sigur şi eficient. Preşedintele Societăţii de Microbiologie, Alexandru Rafila, a spus că acesta va fi reintrodus în schema de imunizare din Programul Naţional atunci când încrederea populaţiei va creşte.