Protest împotriva extinderii stării de urgenţă, la Paris

Mii de oameni au ieşit pe străzile capitalei franceze, Paris, pentru a protesta împotriva planurilor de prelungire cu trei luni a stării de urgenţă, în Franţa. Cei care se opun măsurii susţin că prerogativele sporite acordate poliţiei şi restricţionarea adunărilor publice dăunează democraţiei şi nu răspund ameninţărilor teroriste. În acelaşi timp, protestatarii condamnă încercările guvernului de a retrage cetăţenia franceză extremiştilor inculpaţi, care au dublă cetăţenie. Mitingul de sâmbătă a fost organizat de zeci de asociaţii şi de partide politice de stânga. „Cred că prelungirea stării de urgenţă este mai mult decât periculoasă”, afirmă un protestatar, care adaugă: „A fost folosită în timpul COP21 (Conferinţa ONU pentru climă – n.r), pentru a împiedica demonstraţiile ce nu aveau nimic de-a face cu terorismul. Nu ştiu la ce ar mai folosi, pentru că nu va preveni terorismul. Starea de urgenţă a fost implementată iniţial de preşedintele François Hollande, după atentatele teroriste de la Paris, din noiembrie 2015. În opinia unui membru francez al Parlamentului European, Jean-Luc Mélenchon, „doar pentru că există o ameninţare de terorism, nu avem nevoie de o stare de urgenţă. Din contră. Democraţia noastră trebuie să fie mai puternică decât oricând, pentru că teroriştii sunt aproape”. Din noiembrie şi până în prezent, au avut loc peste trei mii de percheziţii de locuinţe, iar numeroase persoane au fost plasate în arest la domiciliu. Planul de extindere a stării de urgenţă, după expirarea acesteia, în februarie, trebuie să fie aprobat de guvern şi de parlament.

(www.euronews.com – 31 ianuarie)