Dacian Cioloş: Guvernul nu poate să decidă singur în problema alegerii primarilor în două tururi, iar soluţia este în Parlament

Guvernul nu poate să decidă singur în problema alegerii primarilor în două tururi, iar soluţia este în Parlament – a spus premierul Dacian Cioloş, după ce s-a consultat cu liderii partidelor parlamentare pe tema alegerilor locale. El a mai declarat că a constatat că nu există o majoritate clară în această problemă şi că nu va accepta ca Executivul sa fie folosit de partide pentru a-şi atinge obiectivele. Discuţiile premierului cu liderii politici au avut loc în contextul în care legea electorală, modificată anul trecut, prevede alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin. Propunerea cu două tururi aparţine PNL, însă nu are susţinerea social-democraţilor care au ameninţat inclusiv cu boicotarea alegerilor locale.

RRA – 2 februarie