Revista presei internaţionale – 2 februarie 2016

Presa internaţională se ocupă şi astăzi de riscurile care ameninţă planeta, dar şi de evenimente care ar putea să schimbe lumea. În SUA s-a dat startul campaniei electorale 2016. Efervescenţa republicanilor a început în Iowa, unde alegătorii fac primii paşi spre o preluare ostilă a vechiului partid, prin asigurarea victoriei unui candidat care promite să scoată armele elitei de la Washington, opinează Time. Alegătorii nu pun prea multe întrebări, constată The Washington Post, ei nu vor să audă care sunt soluţiile guvernamentale, ci îşi doresc ceva mult mai simplu, pe cineva care să spună că poate rezolva lucrurile. Candidaţii republicani la preşedinţie i-au bombardat până acum pe americani cu lozinci goale, constată The New York Times. Alegătorii democraţilor, pe de altă parte, după o dezbatere majoră asupra unor probleme reale, au şansa de a numi un candidat calificat, crede ziarul american.

Pe agenda mini-summit-ului Franţa – Belgia, de la Bruxelles, lupta împotriva terorismului a fost principala temă abordată.
Premierul belgian Charles Michel l-a primit pe omologul său francez Manuel Valls, pentru a aborda colaborarea celor două ţări în materie de combatere a terorismului, scrie Le Soir. ISIS ameninţă întreaga Europă, a avertizat premierul belgian, anunţând măsuri suplimentare din partea guvernului său în vederea garantării securităţii cetăţenilor, notează La Libre Belgique. În acelaşi timp, în circa 70 de oraşe din Franţa, câteva mii de persoane au demonstrat împotriva stării de urgenţă, consemnează Liberation. Tot sub semnul unei securităţi stricte se desfăşoară şi Carnavalul de la Veneţia, atenţionează
Corriere della Sera. Mii de persoane, cu sau fără măşti, au trecut prin cinci cordoane de ordine ale poliţiei, pentru a participa la o festivitate care, în acest an, stă sub semnul nivelului maxim de precauţie. În Afganistan continuă tensiunile. La Kabul, un atac sinucigaş s-a soldat cu zece morţi şi peste 20 de răniţi, în faţa unei secţii de poliţie, informează Stars and Stripes. Eforturile de revigorare a procesului de pace, blocat din vara anului trecut, sunt intensificate din ianuarie, când reprezentanţii guvernului afgan s-au întâlnit cu diplomaţi din SUA, Pakistan şi China, pentru a stabili o foaie de parcurs pentru discuţii cu talibanii, aminteşte ziarul american. Şi eforturile de pacificare a Siriei sunt lente. Regimul de la Damasc şi opoziţia au căutat o cale de negociere, la Geneva, sub egida ONU, notează La Tribune de Geneve. Procesul supervizat de ONU s-ar putea extinde pe şase luni, pentru stabilirea unei autorităţi de tranziţie care să organizeze alegeri la jumătatea anului 2017. Regimul Assad salută tratativele, deoarece îi oferă legitimitate internaţională şi noi oportunităţi de a extrage concesii politice de la adversari, crede The Wall Street Journal. Rusia vede discuţiile ca pe un vehicul pentru propria reabilitare diplomatică, pe fondul sancţiunilor occidentale, opinează ziarul american. La rândul său, opoziţia siriană a acuzat Rusia că va „crea un nou Hitler” prin continuarea susţinerii lui Bashar al-Assad, menţionează Le Figaro.
În Franţa, preşedintele cubanez Raul Castro a fost primit cu o emoţionantă ceremonie oficială la Arcul de Triumf, anunţă Granma, oficiosul comuniştilor de la Havana. Pentru prima dată, drapelul Cubei flutură pe Champs-Elysées, titrează Le Monde, amintind că François Hollande este primul şef de stat european care s-a grăbit să ajungă la Havana în mai 2015. Prin această vizită, Parisul speră să pună în practică acordul convenit în decembrie 2015, între Clubul de la Paris, prezidat de Franţa, şi Cuba. Cu prilejul vizitei lui Raul Castro în Franţa, scrie Le Monde, urmează să fie încheiate importante acorduri bilaterale de afaceri, în urma cărora mari firme franceze îşi vor spori investiţiile în Cuba.
O nouă primejdie ameninţă planeta – virusul Zika. Convocat într-o reuniune la Geneva, OMS a declarat virusul o urgenţă la nivel mondial, anunţă The New York Times. Este nevoie de o reacţie internaţională pentru minimizarea ameninţării în statele infectate şi reducerea riscului de diseminare globală, atenţionează OMS.

Cristina Zaharia,RADOR