Senatul a încuviinţat cererea DNA de începere a urmăririi penale a senatorului UNPR Gabriel Oprea

Senatul a încuviinţat cererea DNA de începere a urmăririi penale a senatorului UNPR Gabriel Oprea cu 102 voturi pentru, 30 împotrivă şi un vot anulat. Anterior votului, liderul UNPR a susţinut în faţa colegilor săi că este nevinovat şi le-a cerut acestora să aprobe solicitarea procurorilor. Nu am beneficiat de privilegii în afara legii, iar toate argumentele care îmi demonstrează nevinovăţia vor fi prezentate în faţa magistraţilor, a mai spus acesta.  Colegii de partid i-au susţinut nevinovăţia. Senatorul UNPR Ruxandra Jipa declara că în cele 14 volume de la DNA nu a găsit nimic legat de infracţiunea de abuz în serviciu. Senatorul PSD Şerban Nicolae a criticat DNA pentru că are preocupări în sfera politică în loc să se ocupe de dosarele de mare corupţie, iar senatorul ALDE Cristiana Anghel spunea că fiecare parlamentar trebuie să voteze în funcţie de propria conştiinţă.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 3 februarie)