Proiect de lege privind Ziua femeii şi Ziua bărbatului

Plenul Camerei Deputaţilor a decis ca 19 noiembrie să devină legal Ziua bărbatului. Proiectul de lege mai prevede şi declararea zilei de 8 martie drept Ziua femeii. Potrivit iniţiativei legislative, măsura va contribui la eliminarea discriminării dintre femei şi bărbaţi. Documentul precizează că în aceste două zile pot fi organizate manifestări speciale, iar Televiziunea Publică şi Societatea Română de Radiodifuziune vor putea prezenta programe care să promoveze drepturile femeii sau, după caz, drepturile bărbaţilor. Proiectul de lege a fost respins de Senat, dar Camera Deputaţilor este for decizional, astfel că legea va fi trimisă şefului statului pentru promulgare.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 4 februarie