Gabriel Oprea urmărit penal pentru abuz în serviciu

Fostul ministru de interne, Gabriel Oprea este urmărit penal în dosarul în care este acuzat de abuz în serviciu. El a declarat la ieşirea de la DNA, unde a fost audiat în această dimineaţă, că este nevinovat şi a subliniat că aşteaptă desfăşurarea anchetei.
Gabriel Oprea: Când am fost numit ministru de interne exista un mecanism, un plan de măsuri în care miniştri de interne, pentru protecţia lor, aveau la dispoziţie o maşină de poliţie, iar miniştri de stat sau, în cazul meu, viceprim-minsitrul avea o maşină de poliţie pentru însoţire permanentă. Aveam protecţie 24 de ore din 24, nu aveam un program normal, nu mă duceam la serviciu de la 8:00 la ora 16:00, eram totdeauna la dispoziţia statului român şi chiar asta am făcut, mi-am făcut datoria ca un om care am avut zeci de instituţii în subordine.
Realizator: Senatul a aprobat în urmă cu două zile solicitarea justiţiei de începere a urmării penale faţă de fostul vicepremier şi ministru de interne, senatorul UNPR Gabriel Oprea. Procurorul general, Tiberiu Niţu, a demisionat, marţi, la o săptămână după ce procurorii anticorupţie au anunţat că fac o anchetă legată de coloana oficială a fostului ministru de interne, Gabriel Oprea.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 5 februarie