Cum ne afectează prezența corpilor străini în ureche

corpii straini auriculari - premed.roCorpii străini auriculari sunt obiecte de mici dimensiuni, animate sau inerte, care au pătruns în conductul auditiv extern. Dr. Adrian Ilie, medic primar O.R.L. la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” precizează tipurile de corpi străini auriculari, ce simptome dau aceștia și cum se tratează.

Dr.Adrian Ilie: Corpii străini auriculari pot fi endogeni, adică produşi de organism (dopul de cerumen sau dopul epidermic) sau exogeni, care provin din mediul înconjurător. Corpii străini exogeni pot fi clasificați în: animați sau vii, fiind reprezentați de insecte pătrunse accidental în ureche, şi neanimați, introduşi de pacient în ureche, în special de către copii (semințe, boabe, fragmente de jucărie sau hârtie). Prezența unui corp străin în ureche se manifesta prin prurit (mâncărime auriculară), jenă auriculară, asociate cu scăderea auzului şi autofonie. Aceste simptome sunt reversibile în urma îndepărtării corpului străin. În cazul insectelor pot apărea zgomote intense în ureche, amețeli, tuse, anxietate din cauza mişcării acestora în ureche. Uneori se pot complica şi cu perforarea timpanului, în acest caz durerea auriculară fiind intensă.

Reporter: De ce sunt o urgență corpii străini auriculari?

Dr. Adrian Ilie: Dacă se neglijează corpul străin în ureche mai mult timp poate apărea o suprainfecție locală (otita externă). Simptomele sunt: durere, scurgere purulentă sau sangvinolentă din ureche cu miros neplăcut.

Reporter: În ce constă tratamentul?

Dr. Adrian Ilie: Tratamentul constă în extragerea corpului străin prin spălătura auriculară sau prin manevre specifice cu instrumentar adecvat sub microscopul optic de către medicul specialist ORL. Corpii străini animați trebuie omorăți cu substanțe uleioase anterior extragerii. Dopurile de cerumen vechi necesită o înmuiere prealabilă cu soluție de apa oxigenată.

Sunt total contraindicate manevre de extragere efectuate de către bolnav sau personal necalificat, în special cu bețişoare cu vată sau obiecte ascuțite, deoarece se pot produce complicații ca: infecția sau şi mai grav lezarea timpanului, inclavarea în urechea medie cu leziunea osişoarelor de la acest nivel, paralizie de nerv facial sau leziuni ale urechii interne, cu hipoacuzie sau surditate ireversibilă, definitivă. La nevoie, în cazul corpilor străini inclavați sau fixați, imposibil de extras pe unde au pătruns, situați în vecinatatea timpanului sau în urechea medie, se extrag pe cale chirurgicală sub anestezie locală sau generală.

Reporter: Cum se tratează complicațiile apărute?

Dr.Adrian Ilie: Otita externă sau infecția conductului auditiv se tratează cu dezinfectante, antiseptice, antibiotic local. În cazul complicațiilor grave ca perforarea timpanului, leziunea oscioarelor, paralizie de nerv facial sunt necesare intervenții chirurgicale laborioase.

Interviu realizat de Emilia Radu


 

Informațiile prezentate în aceasta rubrica au caracter orientativ și nu înlocuiesc consultul medical de specialitate