Albania va scoate la licitaţie 40 de aparate de zbor din era comunistă

Albania urmează să scoată la licitaţie avioane şi elicoptere datând din era comunistă. Ministerul Apărării a informat că avioanele, toate construite în fosta Uniune Sovietică sau în China, vor fi vândute la licitaţie în capitala Tirana pe 22 februarie. Ministerul albanez a precizat că toate avioanele au doar o valoare „istorică” şi ele sunt „pentru un scop civil”. Diverse muzee şi colecţionari particulari şi-au exprimat interesul pentru cele 40 de aparate de zbor, a declarat agenţiei de presă AFP un purtător de cuvânt al Ministerului albanez al Apărării.

(www.bbc.co.uk – 8 februarie)