Revista presei internaţionale – 8 februarie 2016

Lansarea de către Coreea de Nord a unei rachete cu rază lungă de acţiune a fost condamnată de comunitatea internaţională şi sporeşte temerile legate de un iminent test nuclear pe care l-ar putea efectua Phenianul, scrie presa internaţională. Deşi Coreea de Nord susţine că a fost vorba despre plasarea unui satelit pe orbită şi că misiunea are un caracter paşnic, Statele Unite, Coreea de Sud şi Japonia au solicitat o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate ONU, scrie „The Guardian”, care comentează că, în pofida avertismentelor internaţionale generate de testul nuclear de luna trecută, Phenianul „rămâne sfidător şi anunţă că îşi va continua programul care include lansarea de rachete balistice”. „Financial Times” consideră că testul efectuat de Coreea de Nord „sporeşte tensiunile în Asia” şi arată că „în pofida fermei opoziţii a Chinei, Seulul şi Washingtonul încep tratative oficiale pe tema creării unui scut de apărare antirachetă”. Publicaţia citată aminteşte că riposta ONU la ultimul test nord-coreean a fost îngreunată de disensiunile cu China, care se opune presiunilor exercitate de SUA pentru impunerea de noi sancţiuni Phenianului. Iar „El Pais” scrie că „Seulul şi Washingtonul au anunţat iniţierea unor convorbiri formale privind desfăşurarea în Peninsula Coreeană a scutului antirachetă cunoscut sub numele de THAAD, faţă de care Beijingul se opune tranşant”. Lansarea noii rachete a fost condamnată de capitalele europene şi asiatice, după cum arată „Daily Mail”. Marea Britanie a calificat gestul Phenianului drept o ameninţare la adresa securităţii regionale şi globale, Franţa a vorbit despre „o provocare fără rost”, Rusia a opinat că este vorba de o „agravare a situaţiei în Peninsula Coreeană”, Japonia a subliniat că lansarea „este inacceptabilă” iar China a anunţat că regretă situaţia şi a cerut tuturor părţilor implicate să dea dovadă de reţinere, precizează „Daily Mail”.
Criza refugiaţilor continuă să se afle în atenţia presei internaţionale, care reţine detalii despre situaţia de la frontiera Turciei cu Siria, unde zeci de mii de persoane refugiate din Alep aşteaptă permisiunea Ankarei de a intra în ţară. Publicaţia turcă „Zaman” scrie că, în ultimele 48 de ore, cel puţin 35.000 de persoane au părăsit Alepul din cauza bombardamentelor ruseşti şi a atacurilor forţelor lui Assad şi că cifra ar putea ajunge rapid la 100.000 în cazul în care vor continua atacurile. „Financial Times” anunţă că astăzi cancelarul Germaniei face o vizită în Turcia pentru a da un nou impuls planului de reducere a numărului de refugiaţi sirieni care ajung în Europa. Deşi Ankara a luat o serie de măsuri privind limitarea numărului de refugiaţi, liderii europeni susţin că măsurile sunt insuficiente şi cer autorităţilor de la Ankara să îşi ia în serios rolul, mai scrie „Financial Times”.
Chinezii din întreaga lume serbează astăzi intrarea în noul an, cel al maimuţei de foc. „China Daily” precizează că manifestările încep cu Sărbătoare Primăverii, un semn de recunoştinţă pentru toate lucrurile bune din viaţă. Serbările durează până în cea de a 15-a zi a primei luni, când este marcată Sărbătoarea Lampioanelor. Anul maimuţei de foc durează până în data de 27 ianuarie 2017, mai arată „China Daily”.

Autor: Florin Matei, Agenţia de presă RADOR