Pentru Austria, Serbia reprezintă cea mai importantă țară din regiune, declară şeful diplomaţiei de la Viena

Ministrul afacerilor externe al Austriei, Sebastian Kurz, a declarat luni, la Belgrad, că Serbia și Austria au o cooperare economică și politică bună, mai ales atunci când vine vorba despre criza migranților și că Serbia este pentru Austria țara cea mai importantă din regiune. La întâlnirea oamenilor de afaceri austrieci, care a avut loc la Belgrad, el a spus că Austria este un investitor important în Serbia și că aici există deja peste 500 de firme austriece. În opinia lui Kurz, 2016 ar trebui să fie un an bun pentru Serbia și chiar mai bun decât cel precedent în ceea ce priveşte progresele în procesul de aderare la UE. Şeful diplomaţiei austriece a afirmat că este bucuros că se află din nou în Serbia și a mulțumit Guvernului sârb pentru eforturile pe care le depune, dar, de asemenea, şi pentru rolul ei în stabilizarea regiunii. Ministrul de externe al Austriei, care a venit la Belgrad după vizita sa la Sarajevo, a precizat că în Austria trăiesc aproximativ 200.000 de persoane de origine sârbă, care aduc o contribuție semnificativă la această țară și cu care se cooperează extrem de bine. Preşedintele Camerei de Comerț a Serbiei (PKS), Marko Cadez, a declarat că Austria este cel mai important partener economic al Serbiei, cu care există un schimb comercial echilibrat. Cadez a adăugat că cele două țări au o cooperare de succes în toate domeniile, iar anul trecut, Serbia a exportat spre Austria mărfuri în valoare de 306 de milioane de euro, în timp ce importurile au fost de aproximativ 480 de milioane de euro.

www.beta.rs – 9 februarie