Toţi copiii mai mici de doi ani din judeţul Argeş vor fi controlaţi de medicii de familie

Toţi copiii mai mici de doi ani din judeţul Argeş vor fi controlaţi de medicii de familie. Decizia a fost luată după moartea unei fetiţe de un an la Spitalul Marie Curie din capitală. Medicii argeşeni bănuiesc că ar putea fi vorba de bacteria E.coli, însă un diagnostic cert va fi pus la finalizarea testelor. Copii au nevoie de dializă, iar starea lor de sănătate s-a ameliorat uşor potrivit medicilor. Numărul cazurilor de copii din Argeş internaţi în spitale din Bucureşti cu infecţii digestive a ajuns la 14. În cursul nopţii, au mai fost internaţi în spitale din Piteşti şi Câmpulung alţi 13 copii, în urma apelului la 112 sau prin prezentare directă la secţiile de primiri urgenţe. Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti a deschis un dosar penal în acest caz.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 11 februarie