România şi Ungaria au semnat un protocol de cooperare în domeniul enegetic

România şi Ungaria au semnat un protocol de cooperare în domeniul enegetic la sfârşitul celei de-a VII-a sesiuni a Comisiei Mixte Interguvernamentale de profil. Conform protocolului, vor fi elaborate strategii comune pentru dezvoltarea transportului de mărfuri preponderent fluvial şi feroviar, în spiritul reducerii poluării. De asemenea, vor fi elaborate proiecte comune în domeniul energetic, iar la Budapesta va fi deschisă o cameră de comerţ româno-maghiară. Vlad Vasiliu, secretar de stat în Ministerul Economiei.

Vlad Vasiliu: Negocierile şi consfătuirile avute au arătat că există un potenţial încă nevalorificat: deschiderea unei camere bilaterale de comerţ româno-ungare la Budapesta. Este importantă. Acolo există un potenţial încă nevalorificat. Investiţiile româneşti în Ungaria sunt cam de cinci, şase ori mai mici decât cele maghiare în România. Mai sunt şi alte domenii: turismul, IMM-urile, mediu ş.a.m.d.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 12 februarie