Autorităţile nu au descoperit cauza care a dus la îmbolnăvirea gravă a mai multor copii din judeţul Argeş

Autorităţile nu au descoperit deocamdată cauza ce a dus la îmbolnăvirea gravă a mai multor copii din judeţul Argeş. La aproape o săptămână de la declanşarea cazului, sunt verificate acum şi fructele, în special portocalele, pe care părinţii obişnuiau să le folosească la alimentaţia bebeluşilor. Inspectorii sanitar-veterinari au luat ieri probe de la magazinele unui lanţ de supermarketuri din Argeş pentru a determina cantitatea de pesticide din fructe. Rezultatele ar urma să fie anunţate cel mai târziu marţi dimineaţa. Tot săptămâna viitoare vor fi făcute publice şi rezultatele verificărilor făcute pentru laptele praf, apa plată sau cerealele. Cinci dintre copiii internaţi cu infecţii grave sunt în continuare la Secţia de terapie intensivă a Spitalului „Marie Curie” din capitală, dar medicii se aşteaptă ca marea majoritate să-şi revină. Noi informaţii despre starea lor de sănătate ar urma să fie făcute publice astăzi.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 februarie