Patru dintre principalii exportatori de petrol din lume au decis îngheţarea producţiei la nivelul lunii ianuarie

Patru dintre principalii exportatori de petrol din lume au decis îngheţarea producţiei, în încercarea de a combate fenomenul de supraproducţie, care a dus la scăderea preţurilor. Rusia, Arabia Saudită, Qatarul şi Venezuela susţin că vor menţine producţia la nivelul lunii ianuarie, atâta timp cât şi alţi producători vor face acelaşi lucru. În urma întrevederii de la Doha, ministrul petrolului din Qatar a declarat că iniţiativa are loc în contextul eforturilor menite să stabilizeze piaţa petrolului, după ce preţurile au fost supuse presiunilor, din cauza supraproducţiei.

BBC SERVICIUL MONDIAL, www.forbes.com- 15 februarie