Dacian Cioloş: Bună ziua, doamnelor şi domnilor! Sunt aici şi pentru a spune că istoria noastră are şi câteva părţi mai puţin onorante pentru noi, dar poate că, mă rog, ele pot fi înţelese până la un anumit punct dacă le punem în contextul acelor vremuri. Oricum, sclavia romilor este una din acele perioade pe care trebuie să ne-o amintim mai ales pentru că ea a luat sfârşit la un moment dat. Mâine se împlinesc 160 de ani de la dezrobirea anilor. După aproape 500 de ani de robie, legea promulgată de domnitorul muntean Barbu Ştirbei la 20 februarie 1856 încheia un proces necesar pentru integrarea Principatelor Române în rândul statelor europene civilizate. Până în urmă cu 26 de ani, acest proces de dezrobire, chiar dacă el a avut loc formal, din păcate, acest proces n-a luat neapărat sfârşit la nivel social. Lucrurile au evoluat şi de o parte şi de alta în societatea românească, societatea românească, obişnuită cu o mare diversitate culturală, cu o mare diversitate etnică, însă din păcate au rămas în mentalitatea noastră multe urme ale acelei perioade, urme de toleranţă mai dificil de integrat, urme de reflexe care s-au perpetuat social de la o generaţie la alta. De circa 26 de ani încoace, romii au fost recunoscuţi ca o minoritate şi, în consecinţă, şi politicile publice au evoluat în acest sens. Şi poate şi procesul de pregătire a României pentru aderarea la UE ne-a împins, cel puţin din punct de vedere formal, să integrăm într-o altă manieră problema minorităţilor în general şi relaţia noastră, a cetăţenilor români, vizavi de cetăţenii români de etnie romă.
Însă cred că toate aceste demersuri administrative, funcţionăreşti, chiar şi financiare, cum spunea domnul secretar de stat de la Ministerul Fondurilor Europene spunea că statul şi guvernul fac eforturi în aceşti ani, eforturi imense pentru integrarea romilor, cred că toate aceste eforturi administrative nu sunt suficiente şi, oricum, ele nu pot să înlocuiască efortul pe care trebuie să-l facem fiecare dintre noi pentru a integra în primul rând toleranţa în atitudinea noastră şi în a recunoaşte diversitatea pe care o avem în societate ca un atu. Vedem în jurul nostru ce se întâmplă astăzi atunci când suntem lipsiţi de toleranţă. Orice repliere pe sine, orice identificare de sine în opoziţie cu celălalt nu ne ajută nici pe noi ca indivizi, nici pe noi ca societate să avem o viaţă mai bună, să trăim cu adevărat în pace. Şi din acest punct de vedere, cred că lucrul cel mai bun pe care îl putem face acum, la 160 de ani de la dezrobirea, să spun administrativă, a romilor, este să facem un efort de dezrobire fiecare dintre noi şi mental. Şi aici mă refer şi la dvs, cetăţenii români de etnie romă, această dezrobire mentală este esenţială pentru a face din integrarea socială şi din acceptarea socială o realitate. Eu vreau să vă spun că la nivelul guvernului, la nivelul echipei mele cu care lucrez am mai mulţi prieteni de etnie romă pe care nu i-am recrutat ca să dea bine, eu ştiu, la statisticile privind prezenţa romilor în guvern sau în administraţie, i-am luat pentru că oamenii, într-adevăr, sunt competenţi şi pentru că pot să-şi aducă o contribuţie la evoluţia ansamblului societăţii româneşti. Însă acest fel de integrare practică făcută în fiecare zi prin gesturile noastre, cred că acesta poate să ducă la o evoluţie. Dincolo de asta, sigur că e nevoie şi de politici publice, e nevoie şi de susţinere legislativă, de susţinere financiară, pentru că, trebuie să recunoaştem, problemele de sărăcie domină mai mult în rândul cetăţenilor români de etnie romă decât în rest.
Acolo avem o mortalitate infantilă mult mai mare decât media românească şi încă mult mai mare decât media la nivel european şi din acest punct de vedere, împreună trebuie să facem în aşa fel încât toate aceste politici care sunt puse în aplicaţie de către autorităţile administrative să dea rezultate. Dar pot să vă spun şi din experienţă, toate aceste politici administrative, fondurile pe care le mobilizăm, nu vor da rezultate dacă nu există voinţă de ambele părţi şi a celor care aplică aceste politici, şi cei care le receptează. Pe de altă parte, cum spuneam că e nevoie de un efort de dezrobire şi mentală, şi de integrare socială din partea cetăţenilor de etnie romă, e nevoie de un efort de integrare şi din partea noastră, a societăţii în general, de a accepta diferenţa până la punctul la care ea ajută societatea să evolueze şi sunt convins că din acest punct de vedere, lucrurile evoluează şi ele vor evolua în măsura în care vom şti să ne recunoaştem limitele, în primul rând şi să le depăşim. Pe de altă parte, chestiunea romilor este una care trebuie abordată dincolo de o etnie sau de o minoritate într-o ţară sau alta, trebuie să avem curajul să abordăm şi ca o chestiune de cultură la nivel european şi să recunoaştem faptul că romii au o cultură specifică şi că atâta vreme cât ea reuşeşte să se integreze sau să se alăture culturilor generale pe care le avem în Uniunea Europeană, nu avem decât de câştigat în a le recunoaşte specificitatea şi a îi ajuta să fie puse în valoare.
Cred că şi aici ar fi un pas în plus din partea noastră, acuma, dincolo de regulile administrative şi sociale, să ştim să punem în valoare ceea ce cultura romilor de-a lungul secolelor a adus şi aduce în continuare valoare adăugată culturilor europene. Şi astăzi, cu intonarea celor două imnuri, ale României şi romilor, am avut un exemplu clar de ceea ce valoarea acestei civilizaţii poate să aducă civilizaţiei umane în general. Deci nu pot decât să vă sfătuiesc, dragi prieteni, să fiţi mândri, să vă recunoaşteţi, să vă puneţi în valoare şi să fiţi mândri de cultura voastră şi să acceptaţi împreună cu noi, cu ceilalţi, cu restul societăţii, efortul de a continua procesul de dezrobire mentală şi sufletească, pentru că doar în felul acesta o să ne regăsim pe deplin unii pe alţii, orice decizie administrativă s-ar lua sau nu s-ar lua. Mulţumesc.
RADOR (19 februarie)
