Există consens în rândul statelor membre pentru a convinge Marea Britanie să rămână în UE, afirmă cancelarul german, Angela Merkel

Preşedintele Consiliului European a declarat că mai sunt multe de făcut pentru a se ajunge la un acord în vederea menţinerii Marii Britanii în Uniunea Europeană. După ce prima zi a summitului de la Bruxelles s-a încheiat fără un acord, Donald Tusk a declarat că discuţiile vor continua în cursul zilei de vineri. Chiar dacă nu s-a ajuns la o înţelegere, cancelarul german, Angela Merkel, a declarat că există consens în direcţia tentativelor de a convinge Marea Britanie să rămână în cadrul UE: „Această discuţie a fost inspirată de faptul că toată lumea vrea să menţină Marea Britanie ca membru al UE. Toate solicitările Marii Britanii au fost pe agenda discuţiilor şi, este adevărat, nu toţi cei din jurul mesei au acceptat cu uşurinţă aceste cereri, dar există voinţă”.

BBC SERVICIUL MONDIAL – 19 februarie