Israelul a a dezvoltat o nouă rachetă fără pilot

Situaţia complexă din Orientul Mijlociu şi ameninţările de securitate provoacă specialiştii israelieni să găsească soluţii inedite pentru apărare. Şi cum natura oferă multe idei pentru inovaţii, inclusiv în domeniul militar, industria aerospaţială israeliană a dezvoltat un nou model de avion fără pilot care este de fapt o rachetă. Nu seamănă nici pe departe cu albina care îşi foloseşte unica muniţie pentru a distruge ţinta inamică, ci un model sofisticat care pur şi simplu vagabondează prin aer până când îşi îndeplineşte misiunea. Dragoş Ciocîrlan ne spune mai multe.

Reporter: Israelul a dezvăluit la Expoziţia internaţională a aviaţiei de la Singapore noua rachetă care seamănă cu un avion fără pilot, dronă, dar în realitate este o rachetă care planează până la impactul cu ţinta când intră în coliziune pentru a o distruge. Pentru acest nou model de dronă-rachetă a fost necesar un proces de dezvoltare care a durat peste doi ani şi este considerată din următoarea generaţie datorită sistemului de atac denumit Vagabond. Adică are capacitatea de a rătăci înainte de a distruge ţinta. Noul model harpy este lansat dintr-un lansator plasat pe un camion sau pe o barcă. Rămâne în aer mult timp pentru a detecta radarele duşmane şi dispune de o extensie a gamei de frecvenţe pentru a identifica radare inamice care sunt ţinta supremă până la sosirea aeronavei cu pilot.

Noua rachetă harpy este capabilă să detecteze mai multe radare ale instalaţiilor duşmanului. Are o autonomie de zbor de nouă ore şi se poate deplasa la o altitudine de 15 mii de picioare cu viteza de 120 de kilometri pe oră. Deci poate acoperi mari distanţe, ceea ce înseamnă că este utilizată de aviaţia militară pentru a orbi sistemul radar al duşmanului după cum se spune în termeni specifici. Harpy poate executa mai multe scenarii de atac în mod autonom. Dacă racheta recunoaşte că ţinta principală nu este acolo, ea se ghidează pentru a exploda pe o ţintă secundară sau se prăbuşeşte premeditat pentru a se autodistrige.

Ca şi modelele anterioare din familia harpy transportă un focos de 15 kilograme şi greutatea sa totală ajunge la 160 de kilograme. Un lansator poate ridica în aer până la 12 rachete. Fiecare baterie este formată din trei lansatoare şi un vehicul de comandă. Industria aerospaţială israeliană a dezvoltat programe de vehicule aeriene fără pilot începând din anii ’80 când au fost produse primele modele. Astăzi racheta vagaboandă este ca un bisturiu în ochii inamicului, a declarat un expert. Există şi un model de mici dimensiuni proiectat pentru unităţi de teren sau speciale. Ambele colectează date.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 18 februarie