Producătorii de legume şi fructe vor primi un sprijin financiar ca urmare a pierderilor provocate de embargoul impus de Rusia toamna trecută

Producătorii de legume şi fructe vor primi sprijin financiar din partea executivului pentru a acoperi o parte din pierderile suferite în urma embargoului impus de Rusia toamna trecută. Pe de altă parte, însă, fermierii sunt nemulţumiţi că banii din subvenţii vor veni abia la începutul lunii aprilie. Ei aşteaptă finanţarea pentru a-şi achita datoriile la bănci şi pentru a-şi plăti lucrările agricole. Agricultorii spun că nu vor putea beneficia de reducerea de 10% a impozitului pe venit care se aplică pentru plăţile efectuate până la sfârşitul lunii martie dacă vor încasa banii abia în aprilie.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 februarie