Primarul Londrei a anunţat că va pleda pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană

 Primarul Londrei, Boris Johnson, a anunţat că va pleda, în cadrul unei campanii, pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Decizia primerului londonez reprezintă o lovitură dură pentru premierul britanic, David Cameron, care şi-a îndemnat colegii din Partidul Conservator să sprijine statutul Marii Britanii în UE în cadrul referendumului programat să aibă loc pe 23 iunie. Boris Johnson a declarat că UE erodează în mod gradual suveranitatea Marii Britanii mai ales în aspecte precum piaţa locurilor de muncă şi controlul la frontiere. „Am decis, după o îndelungă cântărire şi judecare. Ultimul lucru pe care mi l-aş putea dori ar fi să mă pun împotriva premierului David Cameron sau a guvernului, dar după o cumpănire îndelungată am ajuns la concluzia că nu pot să fac altfel. Pledez, într-adevăr, pentru părăsirea UE, pentru că doresc un acord cât mai bun pentru poporul acestei ţări”, a declarat Boris Johnson.

BBC SERVICIUL MONDIAL – 21 februarie