Victoria clară în alegerile primare din Carolina de Sud consolidează poziţia lui Donald Trump

Populistul Donald Trump la republicani şi fostul secretar de stat Hillary Clinton au câştigat noi runde ale alegerilor primare pentru desemnarea candidaţilor la funcţia de preşedinte. În urma acestei noi înfrângeri în alegerile primare, a renunţat la candidatura la Casa Albă fostul favorit Jeb Bush.

Victoria clară în alegerile primare din Carolina de Sud, imediat după cea din New Hampshire, consolidează poziţia lui Donald Trump de favorit al republicanilor la nominalizarea pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie. Folosind un limbaj abrupt şi uneori incendiar, domnul Trump a avut o mare susţinere în rândul republicanilor care nu au absolvit un colegiu, care favorizează linia dură în ce priveşte imigraţia ilegală şi care sunt în acelaşi timp cei supăraţi pe guvernul federal. Până acum, Trump a beneficiat de un grup fracţionat de rivali republicani, dar rezultatele din Carolina de Sud ar putea conduce la reducerea numărului acestora. Jeb Bush a şi anunţat aseară ieşirea din cursa prezidenţială. În caucus-urile democraţilor din Statul Nevada, susţinute de afro-americani şi de angajaţii hispanici ai marilor cazinouri din Las Vegas, Hillary Clinton l-a învins be Bernie Sanders. În general rezervată, de data aceasta doamna Clinton a asumat extravaganţa campaniilor din Las Vegas, pozând de pildă pentru fotografi împreună cu Britney Spears, aflată în oraş pentru spectacolul de la Planet Hollywood. Doamna Clinton a considerat luni de zile Nevada drept un stat garantat, dar în ultimele săptămâni mesajul populist al candidatului cu vederi socialiste Bernie Sanders a crescut spectaculos în sondaje.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 21 februarie