Legile draconice care au transformat Singapore în cel mai curat oraş al planetei

singapore

De ani întregi, Singapore deţine titlul de cel mai curat oraş din lume, ceea ce este poate de aşteptat, dat fiind că există o lege, de exemplu, care îi pedepseşte pe cei care nu trag apa la toaletă. Motivul pentru care toaletele publice din Singapore sunt de o curăţenie exemplară se datorează lui Lee Kuan Yew, primul dar nu şi cel mai popular prim-ministru al acestei ţări. Kuan Yew a ajuns la putere în 1959 şi a rămas în funcţie timp de 31 de ani. Când Singapore a devenit stat independent în 1965, capitala sa nu era decât un port sărac şi murdar de la marginea lumii a treia. Contribuţia lui Kuan Yew este considerată decisivă pentru uimitoarea sa transformare ulterioară într-unul din oraşele cu cea mai prosperă şi profitabilă economie din lume.

Kuan Yew a implementat o serie de reforme care erau menite să transforme ţara într-un loc cât mai atractiv şi mai prosper. Legislaţia anticorupţie a devenit foarte drastică, funcţionarii publici au primit salarii foarte bune pentru a fi încurajaţi să contribuie la aplicarea legilor şi la progresul economic, companiile străine au fost invitate să-şi deschidă filiale în Singapore pentru a crea locuri de muncă şi pentru a întări cooperarea internaţională. Politica construirii de locuinţe a făcut ca oraşul să crească rapid, iar legislaţia de mediu a devenit o prioritate. Au fost plantaţi mii de copaci, cursurile de apă – până atunci murdare şi neregularizate – au fost curăţate şi modernizate. Kuan Yew era atât de hotărât să construiască un oraş curat încât a promis că îi va găsi pe cei care îl vor împiedica să realizeze acest vis şi îi va împuşca personal.

photo 1

Unul din marile succese a fost crearea unui divizii de management şi reciclare a apei, care a redus dependenţa de ţara vecină, Malaezia, privind alimentarea cu apă. Sistemul este atât de eficient şi de avansat, încât astăzi, Singapore poate obţine apă de băut numai din tratarea apelor reziduale.

O altă lege importantă pentru un oraş curat a fost cea dedicată poluării. Taxele pe maşini sunt exorbitante, iar o divizie specială monitorizează drastic nivelul de noxe.

Toate aceste obiective nu ar fi putut fi atinse fără sancţiuni foarte aspre. Amenzile pentru nerespectarea legilor sunt usturătoare. De exemplu, cei care uită să tragă apa la toaletă în locuri publice primesc amenzi începând de la 150 de dolari, asta la prima abatere. Aruncarea gunoiului se pedepseşte cu o amendă de circa 300 de dolari, în funcţie de mărimea obiectului. Abaterile foarte grave se pedepsesc chiar cu câteva zile de închisoare şi cu aplicarea de corecţii fizice.

Cea mai cunoscută interdicţie impusă de Kuan Yew a fost însă cea privind guma de mestecat. Din 1990 până în 2004, guma a fost interzisă în Singapore. Acum se poate comercializa, dar doar în cantităţi reduse, în special în scopuri de igienă orală. Această măsură pare exagerată, dar ea a avut un motiv întemeiat. Înainte de intrarea ei în vigoare, Singapore cheltuia aproape 150.000 de dolari anual pentru curăţarea trotuarelor şi a dispozitivelor cu senzori de la metrou, care erau dezactivate de vandali folosind guma de mestecat. Măsura a dat rezultate imediat, cazurile descrise mai sus devenind aproape inexistente.

sing

Dacă vă întrebaţi cum sunt puse în aplicare aceste legi stricte, ar trebui să ştiţi că sunt folosiţi poliţişti sub acoperire, care au dreptul să dea amenzi pe loc oricărui contravenient. Aceştia verifică toaletele publice după ce sunt folosite şi se folosesc, de asemenea, de camerele de luat vederi. Lifturile din Singapore sunt echipate cu dispozitive de detectare a urinei care blochează instantaneu uşile în cazul în care cineva decide să urineze într-un astfel de loc.

Toate aceste legi drastice au făcut posibil ca Singapore să devină astăzi unul din locurile cele mai invidiate de pe planetă din punct de vedere al curăţeniei, ordinii şi siguranţei publice. În ultimii 16 ani, oraşul a deţinut primul loc în topul celor mai râvnite oraşe şi, în general, este considerat cel mai atractiv pentru afaceri. O realizare incredibilă pentru un loc care în urmă cu 50 de ani era doar o mlaştină.

Sursa: www.todayifoundout.com
Traducerea şi adaptarea: Bianca Ioniţă