Ucraina va fi reprezentată la Eurovision de o tătăroaică din Crimeea

foto: esctoday.com
foto: esctoday.com

Cântăreața ucraineană Jamala, tătăroaică originară din Crimeea, va reprezenta Ucraina la Eurovision 2016 cu o piesă despre deportările staliniste, dedicată, în primul rând, comunităţii tătare din peninsula aflată acum sub ocupaţie rusă. Piesa intitulată „1944”, inspirată din viaţa străbunicii Jamalei, povesteşte tragedia care s-a petrecut în familia cântăreţei şi a altor tătari din Crimeea, în anul 1944. „Străbunicul meu a luptat pe front, astfel că nu a putut să-şi protejeze copiii, care au fost încărcaţi în vagoane şi trimişi în Asia Centrală. Drumul a durat câteva săptămani, iar cei care nu au mai rezistat în acele condiții inumane și au murit de foame și de sete au fost aruncaţi din tren, din mers. Şi străbunica mea şi-a pierdut acolo una dintre fiice. Pentru mine, piesa respectivă este foarte personală și vreau ca această poveste să fie cunoscută de cât mai multă lume, atât din țară, cât și din străinătate” – a declarat Jamala, înainte să fie aleasă reprezentanta Ucrainei, la ediţia din acest an a Concursului Eurovision, care va avea loc la Stockholm.
Reprezentanţi ai Dumei de Stat a Rusiei au declarat că organizatorii Eurovisionului nu ar trebui să-i permită Jamalei să participe la concurs. Potrivit prim-vicepreședintelui Comitetului Dumei pentru politica de informare, Vadim Denghin, „Se doreşte, din nou, umilirea Rusiei”. „Cea mai mare parte a cetățenilor Ucrainei, care nu primesc salariu sau pensie, nu îşi pot permite să vizioneze Eurovisionul, pentru că, în primul rând, nu îşi pot plăti factura la curent, iar, în al doilea rând, nu le va păsa de acest Eurovision” – a afirmat parlamentarul rus. Potrivit lui, alegerea acestei piese demonstrează politizarea competiției internaţionale. „Sper că cei din conducerea Eurovision nu vor permite astfel de lucruri”, – a spus deputatul. Concursul Eurovision 2016 va avea loc pe 10, 12 şi 14 mai, în Suedia, la Stockholm, după ce suedezul Måns Zelmerlöw a câștigat ediția aniversară din 2015, interpretând piesa „Heroes”.
(www.pravda.com.ua – 23 februarie)