Davos la Bucureṣti

Nimeni dintre cei care scriu, citesc ṣi vorbesc, nu ṣtie ce se va întâmpla… Am citit aproape tot ce se poate, înainte de Davos ṣi după, dar toṭi au această convingere că lucrurile nu vor merge spre bine.

Prof. univ. Mircea Coṣea

 

de Silvia Iliescu
de Silvia Iliescu

Forumul Economic Mondial este o organizaṭie non-profit fondată în Elveṭia, la Geneva, în 1971. Pe atunci se numea European Management Forum. În primii ani de la înfiinṭare a fost introdus sistemul participării celor 1000 de companii de vârf din lume, lideri în construirea viitorului economiilor zonale sau unor domenii specifice de activitate. Numele de astăzi, World Economic Forum, ṣi l-a luat în 1987 când a adoptat ṣi o nouă viziune. În 2015 a fost recunoscut formal ca organizaṭie internaṭională. Numărul membrilor Forumului creṣte mereu, iar activităṭile lor – întâlniri, proiecte ṣi iniṭiative economice – sunt ṣi ele tot mai numeroase.

 

Evenimentul de vârf al organizaṭiei este întâlnirea de la Davos, Elveṭia, la fiecare început de an. Mii de invitaṭi – ṣefi de state, de guverne, ṣefi de companii, economiṣti, profesori, oameni politici -, observaṭi de sute de ziariṣti acreditaṭi, discută în fiecare an problemele importante ale momentului. Totdată, Davos este centrul de analiză care orientează lumea întreagă în legătură cu ce se va întâmpla în perioada imediat următoare. Anul acesta întâlnirea s-a desfăṣurat în zilele 20-23 ianuarie, sub sloganul „Noul context global”. Au fost 40 de şefi de stat ṣi de guvern ṣi 1500 de manageri ai celor mai mari corporaţii multinaţionale şi ai celor mai eficiente firme.

 

La Bucureṣti s-a vorbit destul de puṭin despre lucrurile de fond ale Raportului Forumului de la Davos, raport centrat pe evoluṭiile ṣi riscurile situaṭiei europene. Tocmai de aceea dezbaterea Davos – Perspective pentru Europa, organizată la 18 februarie de Fundaṭia Europeană Titulescu – Centrul de Studii Strategice, este cu atât mai valoroasă. Discuṭiile au fost oneste ṣi profunde ṣi au arătat cât de preocupată este România de problemele europene care o vor afecta într-un fel sau altul. Invitaṭi au fost domnul Călin Popescu Tăriceanu, preṣedintele Senatului României ṣi domnul Mircea Coṣea, profesor universitar doctor. Moderator – domnul Adrian Năstase, profesor universitar doctor, preṣedintele Fundaṭiei Europene Titulescu. Iată un fragment extrem de interesant din comentariul economistului Mircea Coṣea privind Raportul de la Davos.

 

Progresul tehnic de la a treia revoluṭie nu a dus la creṣterea productivităṭii globale

Şedinṭa inaugurală a European Management Forum la Davos, în 1971
Şedinṭa inaugurală a European Management Forum la Davos, în 1971

„Eu o să încep să vă prezint dumneavoastră un punct de vedere pe care îl am de mai mult timp, am scris despre el destul de mult, dar mă rog, îl reiau pentru că nimeni nu mai citeṣte azi ce se scrie, deci poate să fie o noutate. Şi, cu părere de rău, trebuie să spun că anumite elmente din ceea ce am scris s-au găsit în Raportul de la Davos, ceea ce mi-a făcut o mare tristeṭe, pentru că aveam impresia, aṣa cum sunt cotat de obicei, ca un mare economist pesimist, că lucrurile stau mai bine decât sunt, dar nu stau.

Care este drumul Europei de acum înainte? Europa este o economie obosită, îmbătrânită ṣi nimeni nu s-a ferit în literatura ultimilor ani ca să spună că economia Europei este în declin, este chiar în decadenṭă. Nu mai există salvare pentru ea. Deci, plecând de la acest ton foarte pesimist, trebuie să vedem pe ce se bazează această afirmaṭie care, încet-încet, a devenit practică. Se bazează pe faptul că toate analizele, începând cu Houdini, cu celebrul ghicitor în macroeconomie, toate analizele asupra crizelor au urmat ideea lui Marx: ciclicitatea crizelor. Există o criză, o depresiune, o înviorare ṣi un avânt. Deci am scăpat de criză, trăim bine câṭiva ani, după aia om mai vedea, poate mai vine alta… Nu! Lucrurile acuma stau altfel. Aruncat pe o pantă descendentă, permanentă, în care nu mai există deosebire, nu mai există salt, totul merge în jos, din diferite puncte de vedere mai puṭin sau mai mult sesizabile la un moment dat. De ce se întâmplă aṣa? Şi aicea Davos pune punctul pe i. Pentru că a doua revoluṭie industrială – Davos vorbeṣte despre a IV-a – a doua revoluṭie industrială care a dus la tot ceea ce înseamnă tehnică de calcul, nu a reuṣit să facă ceea ce prima ṣi a doua revoluṭie au reuṣit să facă ṣi anume: progresul tehnic de la a treia revoluṭie nu a dus la creṣterea productivităṭii globale. Maṣina cu abur, maṣina cu ardere internă, celelalte au aruncat în aer productivitatea, societatea capitalistă modernă a crescut. A treia revoluṭie a schimbat modul de viaṭă al oamenilor. Avem telefoane mobile, calculatoare, avem tablete ṣi fel de fel de alte reṭele de informatizare, dar productivitatea nu a crescut – este dovedit statistic! Pentru prima oară acest lucru a fost descoperit de un economist american, Gordon, care a a publicat a 10-a ediṭie a cărṭii lui chiar în luna ianuarie a acestui an, cu date noi, care arată că trendul se menṭine.

Deci indiferent de ce se întâmplă în tehnologie, economia nu merge. Nu reuṣeṣte să ṭină pasul cu creṣterea tehnologică care nu este în gama materială a modificării capitalului. Capitalului îi trebuie forṭă de muncă, materie primă, nu mai e capital monetar. Deci toate celelalte au contribuit la eficientizarea folosirii factorilor de producṭie, adică a capitalului. A treia revoluṭie – nu! […] Deci ăsta e un factor de care Europa suferă acum.”

Factori care fac Europa să sufere pe termen lung

„Al doilea factor important de care Europa suferă pe termen lung este un fenomen care a început ṣi care se desfăṣoară lent, cu pierderi în fiecare an, acela al nevoii de a micṣora rata de îndatorare. Până în 2006 economiile au crescut pe îndatorări. […] Îndatorarea continuă duce la stoparea economiei. […] Deci, nevoia de a micṣoara rata de îndatorare, care e o nevoie obiectivă, duce la micṣorarea fondurilor potenṭiale de investiṭie. Deci încă un lucru care trage înapoi economia europeană.

fundatia titulescuAl doilea lucru, deja spus: demografia. Europa în general are probleme de demografie, demografia înṭeleasă în sensul corect, adică „de piaṭă„ – de obicei se înṭelege în sensul de „forṭă productivă„ -, nu, de piaṭă, pentru că în modelul neoliberal consumul e factor de creṣtere, deci ai nevoie de piaṭă; aici lucrurile stau prost, toată lumea ṣtie. Au apărut factori noi care destabilizează sistemul. Unul dintre ei, o să vă mire, este acela al revenirii rolului statului în economie. Statul e din ce în ce mai mult prezent în economie ṣi va fi ṣi în viitor, în dauna multinaṭionalelor care depind din ce în ce mai mult de state, deoarece raporturile economice din 2011 sunt mult mai puternice între state ṣi nu intra-multinaṭionale. Ori în sistemul liberal, aṣa numitele democraṭii economice, revenirea statului în economie se face foarte greu! Se revine pe o treaptă inferioară, cu daune mari din punct de vedere al raporturilor, al disciplinei contractuale, al culturii contractuale. Deci ṣi aicea este încă o piedică.

Altă piedică arhicunoscută care iarăṣi e nerezolvată este iminenṭa creṣterilor până la 300 sau 400% în costuri pentru mediu. Mediul se deteriorează mult mai repede decât era prevăzut, iar apariṭia unor schimbări foarte rapide de meteo, schimbări de temperaturi, de la un anotimp la altul creează mari cheltuieli în agricultură în primul rând, pentru adaptarea zonelor afectate la ceea ce se întâmplă acum.”

Economia mondială lucrează împotriva Europei

„În sfârṣit, există ṣi o altă problemă ṣi anume fondul mondial. Economia mondială lucrează împotriva Europei. Globalizarea, un termen pe care îl cunoaṣtem, se materializează în ultimii ani prin reducerea schimburilor internaṭionale ṣi o creṣtere a schimburilor intra-sisteme integrate. Deci un fel de retro-avizare care începe încet-încet: Europa între ele, americanii între ei, Asia între ele. Asta face ca să apară un fenomen care s-a crezut că aparṭine secolului XIX, dar el a reapărut ṣi e foarte periculos, acela al diviziunii foarte detaliate a muncii. Diviziunea internaṭională a muncii înseamnă că fiecare face câte ceva. Ea poartă acuma o tentă care adânceṣte distanṭele dintre economii. Unii se ocupă cu producṭia de ṣuruburi, alṭii cu producṭia de rachete. Asta face ca distanṭele dintre ṭări, pe cercurile concentrice pe care se află ele faṭă de un nucleu de forṭă, să fie din ce în ce mai mari. Asta duce, conform teoriilor celor mai moderne ṣi foarte cunoscute, avem ocazia să citim ṣi în româneṣte cea mai importantă lucrare economică a ultimilor 25 de ani, Capitalismul [Capitalul în] secolului XXI a lui Thomas Piketty care s-a tradus ṣi în româneṣte. Această lucrare arată că sfârṣitul economic al Europei este explicat prin marile inegalităṭi care s-au creat. Inegalităṭile care sunt de la individ la individ, până de la ṭară la ṭară, sunt cele care duc până la urmă la apariṭia unor bariere, aṣ spune eu, de dezvoltare. Şi care conduc la apariṭia unui fenomen – ṣi el trecut în istorie – ṣi anume, la o anumită tentă de autarhie, pe care francezii, prin voia unui prim ministru denumit [Dominique de] Villepin, au numit-o „patriotism economic„. […]

Dezvoltarea prin inegalităṭi, prin contradicṭii este ideea lui Marx, ea a stat la baza Capitalului. Şi Marx propunea o formă de rezolvare pe care el a numit-o „revoluṭia proletară„, pe care noi am cunoscut-o prin comunismul bancar pe care l-am trăit. Piketty propune o metodă care e la fel de bună, dar mai puṭin violentă, se cheamă „impozitarea globală„. Deci propune ca un român să plătească un impozit pentru Europa. La fel cum ar plăti ṣi un bulgar ṣi un englez ṣi aṣa mai departe.”

Teoria creṣterii economice prin factori imorali

cosea
Mircea Coṣea, prof. univ. dr; sursa: http://www.capital.ro/

„Criza care va veni ṣi care este pe toate foile de cărṭi astăzi, este o criză privită în mod ciclic. Adică ni se spune 2016-2017 vor fi anii în care apare criza, petrolul – elementul de bază. Preṭul petrolului, căderea Chinei, acum a căzut cu câteva procente ṣi o anumită politică monetară cu valorizare competititvă. […] Toate sunt măsuri de politică monetară. De fapt, cauzele sunt mult mai profunde, aṣa cum am încercat să arăt, care ṭin de o incapacitate a modelului actual de dezvoltare economică de a mai continua aṣa. De ce? Pentru că condiṭiile în care capitalul a fost valorificat nu mai funcṭionează acum. Există încercări disperate de a prelungi această perioadă de valorificare a capitalului în condiṭii mai bune. Cum? Prin demoralizare! Dacă în Franṭa o făbricuṭă nu mai poate să lucreze pentru că nu mai are suportul de piaṭă, atunci vine în România, face aicea ṣireturi de pantofi sau altceva. Dar lipsa de creṣtere economică a dus la apariṭia de locuri de muncă în ṭările de origine. Deci, încet-încet „delocalizarea„ devine „relocalizare„. Se reorientează capitalul spre ṭările de origine. Deci nici măcar această supapă nu va mai funcṭiona în viitor, aṣa cum a funcṭionat în perioada anilor ’90, chiar ṣi 2000. Toate astea conduc la ideea că se va întâmpla ceva.

Explicaṭia pe care ṣi Davos a dat-o aṣa, nespunând direct, dar care azi apare în discuṭiile… cum facem noi astăzi, în Franṭa ṣi mai ales în Germania, duc la ideea că trebuie să apară în modelul capitalist actual un produs, care să aibă cotă sigură, în orice condiṭie. Chiar dacă scade puterea de cumpărare, chiar dacă e ṣomaj, chiar dacă vin sirienii, orice! Să fie siguri pe piaṭă. Şi a apărut teoria creṣterii economice prin factori imorali, pentru că se consideră că factorul de creṣtere imoral este dezvoltarea industriei de armament. Industria de armament este cea care creează pe orizontală, pe verticală, condiṭii extraordinar de prielnice pentru crearea de locuri de muncă, care are o piaṭă sigură. Statistica franceză de acum două zile arată că în anul 2015 au avut loc niṣte achiziṭii de echipamente militare nemaiîntâlnite până acum! Iar pe primul loc nu este nici Rusia, nici… este Arabia Saudită! Arabia Saudită a mărit volumul, Iordania a mărit volumul, Egiptul a mărit volumul, Israelul… până jos. E o plasă extraordinară! Se consideră imorală, probabil în consens absolut, pentru că „imoral„ poate să fie încă un factor care s-a introdus acum în calcularea PIB-ului. […] Conform Eurostartului, s-a introdus ṣi prostituṭia ca fiind creatoare de PIB. […] Ceea ce se întâmplă acuma în lume, conflictele astea care tot apar sunt sunt niṣte creări de pieṭe, de fapt. Având în vedere că Rusia e o ṭară slab dezvoltată din punct de vedere statistic, adică exportă doar materii prime în cantităṭi foarte mari, industria de armament îi dă ṣi ei un spor important pe valoarea adăugată.”

Şi apare problema României…

„Din punctul meu de vedere, este o ṭară inconṣtientă, pentru că noi nu vedem aceste schimbări. Ce se întâmplă în lume acuma, la noi nu există! Noi privim lumea tot prin sfera problemelor care ne dor pe noi: Schengen-ul, migraṭia, dacă plouă, dacă nu plouă, în sfârṣit, lucruri foarte dure, câṭi copii mor în maternitate, lucruri care sunt dramatice dar care arată că ne mărginim la un nivel de analiză foarte-foarte – ca să nu zic alt cuvânt! – foarte naṭional, al nostru. România e o ṭară care trăieṣte într-o criză de 20 ṣi ceva de ani. Noi nu am ieṣit din criză, pentru că noi avem o criză de structură. Şi anume, este apariṭia unui paradox care e specific ṭărilor care folosesc din 2002 – unii m-au penalizat pentru asta, dar o fac în continuare – deci avem un paradox care e specific ṭărilor coloniale. Şi anume: ritmul de creṣtere nu apare în dezvoltare. Avem un ritm de creṣtere record ṣi se laudă toată lumea cu el, 3,7%, dar suntem pe locul 26-27 în ritmul de dezvoltare! Nu există nici un transfer de spor de la ritmul de creṣtere la dezvoltare! Nu există nici într-un an o creṣtere a dezvoltării în sens de utilităṭi, de orice vreṭi dumneavoastră. Dacă mărim pensiile ṣi salariile, le facem nu pe resurse din creṣtere, ci pe alte resurse, în mare parte resurse împrumutate.

Care este explicaṭia? Explicaṭia este natura structurii economiei noastre. Sigur că statistica „dă bine„, e mai bună ca înainte de ’90. Dar, pe ansamblu, structura economiei româneṣti este caracterizată printr-o valoare adăugată sub media europeană, deci noi producem mai puṭin decât media europeană, ca valoare nouă, de ce? Pentru că avem ramuri industriale cu o valoare adăugată scăzută, nu creăm produse care să includă două elemente importante: dezvoltarea – adică cercetarea-proiectarea – ṣi marketingul. Luaṭi exemplul Daciei: Dacia se fabrică toată în România, este manufactură, dar e proiectată de francezi ṣi e vândută în exterior tot de francezi. Proiectarea ṣi cu marketingul merg acum până la 30-35% din costul unui produs. […] Dar lucrul cel mai grav e că această valoare adăugată nu se particularizează în interiorul ṭării, el se particulariaează tot în exteriorul ṭării. De ce? Pentru că 76%, în 2014/2015, din exportul românesc e produs de firme străine!

Pe de altă parte, prin preṭurile de transfer, înainte de a exporta, ele îṣi trimit profitul în exterior. Care e avantajul nostru? Avem locuri de muncă pe care noi n-am fi în stare să le dezvoltăm poate, ca ele să fie în creṣtere, dar randamentul acestuia este invers proporṭional cu efortul nostru. Adică, spusă într-o manieră populistă ṣi aṣa, vulgară, noi cam muncim pentru alṭii. Lucrul ăsta nu poate să fie rezolvat decât printr-o nouă gândire.”

Noi nu avem priorităṭi!

„De ani de zile priorităṭile noastre sunt autostrăzile. Dar lucrurile s-au schimbat, acum priorităṭile noastre sunt ṣcolile ṣi spitalele. Deci trebuie să existe o gândire strategică după priorităṭi, asta nu se poate face decât pe termen lung, un program de acest fel durează mai mult de un ciclu electoral, deci trebuie consens politic. Consens politic care a dus la dezvoltarea după război a câtorva ṭări numite miracole: Japonia, Italia. […] Deci nu mai putem rezolva problemele pe termen scurt. Dovada este că nu putem – nu putem! – […] nu putem să facem o lege a salarizării unitare! De ce, pentru că n-avem sursa, nu cunoaṣtem sursa. […] Creṣterea economică la noi este conjuncturală. Dacă piaṭa din Franṭa merge bine, mergem bine ṣi noi, dacă plouă avem ṣi noi agricultură. Dacă ANAF-ul colectează mai mult, cu riscul de a închide mai mult de 2-300 de mii de întreprinderi mici ṣi mijlocii, e bine. Dar dacă aceste elemente nu mai pot fi repetate? Pentru că trebuie să avem o structură care să ne dea voie să facem aṣa ceva.”

România are probleme mari, dar are ṣi oportunităṭi

„Trebuie să mai avem încă un lucru pe care până acum nici un guvern în România nu a reuṣit ca să-l rezolve după ’90 ṣi anume motivarea forṭei de muncă. Forṭa de muncă rămâne fără să aibă un orizont. Este supusă unor schimbări foarte rapide, intempestive ṣi nu ṣtie ce o aṣteaptă. Gândiṭi-vă din nou la Legea salarizării unitare. Salariul unui profesor va creṣte până la 4 sau 5 mii pe lună, dar nu se ṣtie când: anul ăsta, anul viitor, în 2017, până în 2018. Sunt lucruri foarte flu care nu vor fi stopate.

Deci în condiṭiile în care Europa merge cum merge, în care pe ansamblul Globului e o stagnare – nu e o cădere, e o stagnare – nu se găsesc căile de revigorare, România are probleme mari, dar are ṣi oportunităṭi pe care un guvern inteligent ar putea să le folosească. Oportunităṭile stau într-o teorie foarte veche, teoria avantajului comparativ, de acum 200 ṣi ceva de ani, ṣi anume să putem ṣti exact cu ce ne putem prezenta pe piaṭa internaṭională. Nu ne vom putea prezenta nici cu camioane, nici cu tractoare, nici cu rachete, nici cu IT, dar dacă în România putem să facem sticla asta mai bine ca americanii, ne putem plasa pe piaṭă.

Există, conform unor calcule private, 25 de produse care în România pot să intre în top ten; veṭi vedea că mai mult de jumătate sunt agro-alimentare, dar nu contează. În vreo 20 de ani o să fie o criză alimentară mai ceva decât criza petrolului. Cine va putea atuncea să dea mâncare, va fi cel mai bogat om din lume, ori noi putem să facem asta! Este greu de înṭeles de ce ne gândim să dezvoltăm fel de fel de activităṭi, când noi nu dezvoltăm ceea ce este sub nasul nostru: pământul! Nu contează că l-am vândut italienilor, tot aicea e, tot aceeaṣi producṭie o face…

Deci sunt chestiuni care nu ṭin, după părerea mea, de resurse – resursele există! -, ci de o nouă concepṭie de guvernare care nu înseamnă nici tehnocrată, nici PSD, nici… Înseamnă o concepṭie care să ṭină seama, după părerea mea, de două lucruri: în primul rând de faptul că acṭionăm într-un grup integrat care ne dă mari facilităṭi dar pe care nu le utilizăm. […] Cel mai important avantaj este că suntem o piaṭă liberă unde ne putem manifesta.

Iar al doilea element este urgenṭa ridicării veniturilor în România. Dacă nu vom ridica veniturile, România va fi pe termen lung o ṭară, cum deja s-a spus, care va fi recunoscută ca avantaj de forṭă de muncă, atâta tot… Deci nu vom fi incluṣi într-o listă de priorităṭi a dezvoltării, cercetării, învăṭământului, ci doar o forṭă de muncă.

Iar ca să fiu optimist în ultima fază, am certa convingere că în 10 ani de-acum înainte în România se va trăi mult mai bine ca acum. Adică va mânca ṣi se va îmbrăca mai bine omul, poate va avea ṣi o maṣină mai frumoasă decât acum. Dar – ṣi ăsta e lucrul cel mai grav pentru mine! – distanṭa dintre România ṣi centrul Europei va rămâne la fel de mare sau poate chiar ṣi mai mare. […] Uniunea Europeană e un sistem care lucrează ca un cântar cu două talere. Ai nevoie de un echilibru, iar echilibrul care va fi cel mai important, va fi existenṭa unui loc care poate să fie România, care de fapt trebuie să preia tot ceea ce, la un moment dat, aduce -„beneficiu negativ„ era să zic – aduce pierdere grupului central, fie că este de piaṭă, fie că e de producṭie, de orice. […]

Vreau să vă spun că nimeni dintre cei care scriu, citesc ṣi vorbesc, nu ṣtie ce se va întâmpla! Am citit aproape tot ce se poate înainte de Davos ṣi după, dar toṭi au această convingere că lucrurile nu vor merge spre bine. Asta ar trebui ca să o ṣtie foarte bine ṣi cei care ne conduc pe noi, chiar dacă n-au fost la Davos.”

[Înregistrare de Octavian Silivestru]