Comisarul european Věra Jourová va efectua o vizită la Bucureşti

Comisarul european pentru justiţie, consumatori şi egalitate de gen, Věra Jourová, se va afla mâine la Bucureşti, anunţă reprezentanţa Comisiei Europene în România. Ea va avea o serie de întâlniri cu premierul Dacian Cioloş, cu ministrul justiţiei, Raluca Prună şi ministrul muncii, Claudia Ana Costea, precum şi cu membrii ai parlamentului. Reuniunile se vor concentra asupra mai multor teme printre care se numără progresul înregistrat de România în reformarea sistemului judiciar, contribuţia justiţiei la priorităţile Comisiei Juncker, precum şi acţiunile prioritare în ceea ce priveşte egalitatea de gen. Doamna Jourova va participa la o masă rotundă cu organizaţii neguvernamentale active în domeniul politicilor privind integrarea romilor. Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, va face un tureneu, săptămâna viitoare, în cateva ţări central şi sud europene pentru a discuta problema migranţilor. Rezultatele sunt necesare cât mai curând atat în preajma summitului UE-Turcia, dar şi a stabilizării grupurilor de migranţi care au ajuns deja în Europa şi, probabil, în perspectiva unor noi valuri de migranţi care se pot îndrepta spre continent odată cu venirea primăverii. Cerasela Rădulescu face o proiecţie din Bruxelles.

Reporter: Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, se va afla mai întâi, pe 1 martie, la Viena unde se va întâlni cu cancelarul austriac, Werner Faymann, şi în aceeaşi zi se va afla la Ljubliana, în Slovenia, unde va avea întrevederi cu premierul, Miro Cerar. Miercuri, 2 martie, preşedintele Tusk se va duce la Zagreb unde va avea întrevederi cu premierul Tihomir Oreskovic, dar şi la Skopje în Macedonia unde se va întâlni cu preşedintele, Gheorghe Ivanov. Pe 3 martie va ajunge, în sfârşit, în Grecia, unde are programate discuţii cu premierul, Alexis Tsipras. Turneul în Balcani al preşedintelui Tusk precede summitul UE cu Turcia ce va avea un rol decisiv pentru punerea în aplicare a planului de acţiune convenit între Bruxelles şi Ankara pe tema opririi afluxului de imigranţi. Timpul nu mai are răbdare, spun din ce în ce mai des liderii europeni, în urma afluxului masiv de imigranţi şi în urma unor soluţii care trebuie convenite cât mai curand privind relocarea, criza refugiaţilor şi păstrarea spaţiului Schengen. În acelaşi timp, liderii europeni spun că trebuie oprită criza umanitară de pe teritoriul Europei, făcând aici referire la Grecia şi aceasta pentru că multe state şi-au închis frontierele interne, iar altele şi-au reintrodus controlul la aceste frontiere.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 28 februarie