Iniţiativa de modificare a Legii de organizare şi funcţionare a Radioului şi Televiziunii publice intră astăzi în dezbaterea deputaţilor din comisiile de specialitate

Iniţiativa de modificare a Legii de organizare şi funcţionare a Radioului şi Televiziunii publice intră astăzi în dezbaterea deputaţilor din comisiile de specialitate. Senatorul PSD Georgică Severin propune separarea funcţiilor de director general şi de preşedinte al consiliului de administraţie, pentru a reglementa situaţia financiară dificilă a TVR, idee respinsă de PNL, dar şi de alţi parlamentari. Potrivit redactorului Radio România Actualităţi Angela Matei, raportul Comisiei de Cultură va fi supus la vot în Camera Deputaţilor. Decizia aparţine Senatului, al cărui preşedinte, Călin Popescu-Tăriceanu, consideră că o soluţie este colaborarea instituţională.
Călin Popescu-Tăriceanu: Eu nu favorizez găsirea unei soluţii prin separarea celor două funcţii. Aceasta nu rezolvă problema serioasă care este la Televiziune. Cred că revine Parlamentului, dar şi Guvernului obligaţia comună de a găsi împreună o soluţie cât mai rapidă, care înseamnă, printre altele, refacerea veniturilor cu care Televiziunea poate să funcţioneze.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 1 martie