Maturizarea înseamnă să fii fericit, ştiind că nu totul este perfect

Maturizarea înseamnă să creşti prin învăţare, înseamnă să progresezi, să evoluezi odată cu viaţa şi să cunoşti ritmurile adecvate ale fiecărui moment din viaţa ta. Înseamnă să surmontezi dificultăţi şi să te confrunţi cu trăiri diferite, să te fortifici atunci când te vezi obligat să te lupţi cu un disconfort. Pe scurt înseamnă: învăţare, schimbare, creştere. Maturitatea emoţională reprezintă un câmp de creştere care se câştigă cu trecrea anilor şi odată cu întâmpinarea greutăţilor. În acest sens, este interesant cât de mult creştem mai ales în momentele de maxime complicaţii şi suferinţe. Dar care sunt semnele care indică evoluţia noastră emoţională? Iată câteva dintre ele:
– Să ştii să spui „rămas bun”. Persoanele mature ştiu că viaţa este mult mai bună dacă se trăieşte în libertate. Astfel că, lasă în urmă ceea ce nu mai au, deoarece înţeleg că a privi spre trecut le împiedică să încheie etape şi să-şi cicatrizeze rănile emoţionale;
– Să ştii să însoţeşti fluxul natural al vieţii şi să cureţi durerea emoţională. Atunci când am învăţat suficiente lucruri din durerea noastră, scăpăm de frica de a privi către interiorul nostru pentru a ne face curăţenie în trecutul emoţional şi a urca o nouă treaptă a vieţii;
– Să fii conştient de ceea ce gândeşti şi simţi şi să poţi vorbi despre acest lucru. A fugi de o revizuire a interiorului nostru nu ne ajută să scăpăm de el, ci  permite lucrurilor negative să ne ia în stăpânire momentul prezent. Claritatea mentală a persoanelor mature contrastează cu lenea şi haosul constant al persoanelor care nu au atins acest punct al maturizării. De aceea, maturitatea mentală ne ajută să rezolvăm probleme ale vieţii cotidiene în mod eficient;
– Să ştii să empatizezi cu ceilalţi, fără a te simţi copleşit. Persoanele mature sunt capabile să-şi gestioneze emoţiile;
– Să dai dovadă de deschidere emoţională. Când evoluezi, îţi dai seama că „platoşele” nu fac altceva decât să te împiedice să progresezi. Poate că a pune bariere într-un anumit moment poate fi ceva util, dar este important să le îndepărtăm la timp.

www.mejorconsalud.com