O echipă a FMI se află la Bucureşti pentru evaluarea anuală a economiei româneşti

Delegaţia FMI, aflată în misiune de consultare la Bucureşti, a început discuţiile cu conducerile ministerelor consacrate analizării ultimelor valori ale indicatorilor macroeconomici ai României. Porivit programului, după o primă rundă de întâlniri tehnice, reprezentanţii Fondului se vor axa pe principalele subiecte de interes în relaţia cu oficialii români. Iulian Olescu analizează temele delicate din relaţia cu FMI.
Reporter: Actuala misiune a FMI este un pic diferită de cele derulate în istroia recentă a relaţiilor României cu această instituţie. Practic, nu mai există condiţionalităţi, iar recomanările experţilor Fondului ar putea rămâne doar la acest stadiu, adică de sfaturi pe care guvernul va decide dacă şi în ce măsură le va aplica. Pe de altă parte, ca ţară membră a FMI. România este obligată să deruleze periodic astfel de analize ale economiei, iar recomandările celor de la FMI vor fi, cel mai probabil, în linie cu cele ale Comisiei Europene. Principala temă a discuţiilor de la Bucureşti va fi legată de nivelul înalt al deficitului bugetar pentru perioada următoare, acesta fiind de altfel şi motivul determinant pentru care acordul anterior nu a putut di încheiat cu succes, spune preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru.
Ionuţ Dumitru: Din punctul meu de vedere, cel mai sensibil subiect ar putea fi poliţa fiscal-bugetară. Dacă ne uităm faţă de angajamentele asumate în acordurile anterioare cu Fondul Monetar şi Comisia Europeană, obiectivul pe anul acesta de deficit bugetar de 2,95% din PIB deviază masiv de la obiectivele asumate. De altfel, ultimul acord pe care l-am avut s-a terminat aşa cum s-a terminat, adică fără nicio evaluare finalizată, ceea ce iară şi nu este deloc una spect pozitiv şi probabil că deficitul fiscal este subiectul cel mai fierbinte pe care îl vor discuta în aceste consultări, plus mai sunt o serie de alte aspecte care ţin de reforme structurale care, de asemenea, au fost neglijate foarte mult în ultimul acord cu FMI şi cu Comisia Europeană şi mă gândesc în primul rând la reforma companiilor de stat, unde progresele făcute în ultimii ani sunt foarte mici. Se ţintea o îmbunătăţire semnificativă a guvernanţei corporative prin diverse mijloace. Din păcate, nu s-au obţinut foarte multe rezultate acolo.
Reporter: În contextul discuţiilor despre deficitul bugetar, un subiect important, aflat practic  permanent în atenţia finanţatorilor internaţionali, este şi cel privind îmbuntăţirea colectării veniturilor şi reorganizării Fiscului, pe ideea unei mai mari preocupări pentru ameliorarea relaţiei cu contribuabilii. Alte teme aflate pe agenda întâlnirilor includ aspecte legate de prioritizarea şi calitatea investiţiilor publice, de regulile privind salarizarea bugetarilor, de deficienţele sistemului de achiziţii publice, dar şi de stabilitatea sectorului financiar-bancar, poiectele legislative cu posibil impact asupra acestui sector neputând să lipsească din cadrul discuţiilor cu autorităţile române.

*****

O echipă a FMI, condusă de noul şef al misiunii pentru România, pakistanezul Reza Baqir, se află la Bucureşti pentru evaluarea anuală a economiei româneşti. Potrivit unui comunicat al reprezentantului regional al Fondului, astfel de consultări sunt obligatorii pentru toate ţările membre FMI şi urmăresc formularea de recomandări generale referitoare la politicile monetare, financiare şi economice de urmat pentru asigurarea stabilităţii şi a unei evoluţii pozitive la nivelul economiei. În prezent, România nu are în derulare un acord cu Fondul Monetar Internaţional – precizează redactorul nostru Iulian Olescu.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 3 martie