O tânără din Marea Britanie a devenit primul pacient care primeşte vaccin anticancer

O tânără din Marea Britanie a devenit primul pacient din lume diagnosticat cu cancer caruia i se injectează un vaccin distrugător de celule canceroase, informează într-un articol ziarul britanic „The Independent”. Kelly Potter, în vârstă de 35 de ani, a fost diagnosticată, în luna iulie 2015 cu cancer cervical în stare avansată, faza a IV-a, şi pacienta s-a înrolat imediat într-un program de testare de vaccin anticancer, program care durează doi ani şi care implică până la 30 de pacienţi voluntari. Cercetătorii britanici au conceput un vaccin capabil să încurajeze sistemul imunitar al pacientului să reacţioneze împotriva celulelor canceroase, mai exact să atace acea parte a celulei canceroase responsabilă cu replicarea permanentă a celulei. Concomitent cu vaccinul, pacienţii vor efectua procedee de chimioterapie medicamentoasă în doze scăzute care permit sistemului imunitar să atace celulele canceroase din corp, au precizat cercetătorii. „Kelly Potter, care locuieşte în Beckenham, în Kent, a fost repartizată pentru teste cu vaccin anticancer la Guy’s Hospital din Londra, pentru că, din nefericire, boala i-a afectat şi alte zone ale corpului”, subliniază ziarul „The Independent”. Prima doză de vaccin i-a fost administrată tinerei pe 9 februarie, iar până acum a mai primit alte şapte doze. Vaccinul preparat de medicii cercetători conţine un mic fragment de proteină din enzima numită telomerază umană transcriptază inversă (hTERT), care permite celulelor canceroase să se dividă continuu. Prin injectarea acestui antigen în sânge, sistemul imunitar este stimulat să genereze anticorpi care vor ataca doar celulele canceroase, lăsând intacte celulele normale şi sănătoase, susţin medicii britanici, citaţi de publicaţie. „Trăsătura unică a acestui studiu pe care îl derulăm este utilizarea adiţională de agenţi care stimulează răspunsul la vaccin. Sperăm să putem anihila efectul inhibitor al celulelor reglatoare ale sistemului imunitar (celulele T) prezente în sistemul circulator al pacientului şi care credem noi că au limitat eficienţa primelor vaccinuri realizate de noi. Sunt foarte puţine tumori solide care nu se pot supune unui astfel de tratament. Acesta este un test în prima sa fază, dar suntem încrezători că este un test sigur. Cu toate acestea, pentru a vedea dacă este sau nu eficient trebuie să aşteptăm”, a declarat unul din membrii echipei medicale.

(www.independent.co.uk – 2 martie)