Mama – sufletul familiei: Actriṭa Mariana Mihuṭ

„Eram un copil normal, iubit de mamă ṣi de bunică”

 

de Silvia Iliescu
de Silvia Iliescu

Doamna Mariana Mihuṭ este scânteietoare, profundă, atentă la nuanṭele relaṭiilor cu cei din jur, sensibilă, deschisă ṣi sinceră. Sunt multe calităṭi umane ṣi artistice adunate laolaltă, probabil pentru că Dumnezeu într-adevăr o iubeṣte – chiar actriṭa Mariana Mihuṭ a observat acest lucru. Pe când era o fetiṭă drăgălaṣă, frumoasă ṣi timidă a crescut fără tată pentru că era război, iar tatăl ei era pe front. Aṣa încât a fost crescută de mamă ṣi bunică. Mama i-a oferit într-un fel tovărăṣia unei surori, iar bunica autoritatea unui tată. Astfel, Mariana Mihuṭ a avut parte de o copilărie normală, în ciuda crizei războiului, a crizei de după război, apoi a stalinismului. Cel puṭin aṣa reiese din mărturia sa păstrată în Arhiva de istorie orală.

mariana mihut 2„Eu m-am născut la începutul războiului ṣi primele mele amintiri au fost cele legate de război, de lipsuri, de foamete. Abia mai târziu am înṭeles cât de dramatică era situaṭia. Atunci eram un copil normal, iubit de mamă ṣi de bunică, pentru că tatăl meu era pe front ṣi după aceea a ṣi căzut prizonier la ruṣi, cred că la Cotul Donului ṣi l-am cunoscut pe tatăl meu când eu aveam 9 ani ṣi jumătate. […] [Bunica] era o persoană care mie mi se părea că era bătrână pe vremea aceea, dar ea de fapt era o femeie de 40 de ani care avea în grijă o fată. Pe vremea aceea tinerele nu erau atât de emancipate cum sunt astăzi, iar mama mea m-a născut la 20 de ani ṣi pentru ea era o fetiṭă! O fetiṭă cu o fetiṭă. Şi atunci bunica mea, pentru că s-au refugiat din Basarabia, ṣi-a luat această imensă responsabilitate, să ne crească pe amândouă, să ne întreṭină pe amândouă. […]

S-au aṣezat undeva la marginea oraṣului Turnu Severin, pentru că erau chiriile mai ieftine ṣi unde am stat o bună parte. De fapt, atunci am început să-mi dau seama că exist ca fiinṭă! Am început să văd ce se întâmplă în jurul meu, să-mi dau seama de anumite lucruri ṣi bunica mea era sufletul casei; ea făcea de mâncare, ea ne făcea rochiṭe ṣi mie ṣi mamei, ea ne certa, câteodată ne mai ṣi atingea ṣi pe mine ṣi pe mama. Şi ṭin minte că odată maică-mea a căpătat o papară bună pentru că m-a tuns prea scurt la spate – a fost înainte de Paṣti să mă tundă ṣi n-a fost atentă ṣi m-au tuns până la mijlocul capului.

 

Mariana Mihuṭ; http://revistateatrala.radioromaniacultural.ro/
Mariana Mihuṭ; http://revistateatrala.radioromaniacultural.ro/

Erau vremuri cu sărăcie, de criză… cum aṭi simṭit asta?

Am simṭit-o, pentru că… bine, nu realizam ce înseamnă de fapt asta. Dar ṣtiu că uneori – la Turnu Severin se refugiaseră ṣi alte rude de-ale tatălui meu – ṣi uneori mă trimiteau la rudele acelea, pentru că aveau ceva de mâncare ṣi ele aveau numai morcovi în casă. Şi ṣtiu că se duceau la nu ṣtiu câṭi kilometri să facă rost de gaz, ca să gătească pe primus, aṣa se chema lampa aceea cu gaz pe care găteau bunica ṣi mama… Nu aveau pantofi, totul era pe puncte. Pe vremea aceea ṣtiu că se descălṭau la barieră, se descălṭau amândouă ṣi după aceea se spălau ṣi îṣi puneau pantofii. Deci au fost vremuri destul de grele, dar chiar destul de grele!”

[Interviu de Silvia Iliescu, 2013]