Ministrul educaţiei, Adrian Curaj, şi-a exprimat îngrijorarea faţă de rezultatele la simularea evaluării naţionale

Ministrul educaţiei, Adrian Curaj, şi-a exprimat îngrijorarea faţă de rezultatele la simularea evaluării naţionale, unde mai puţin de jumătate dintre elevii de clasa a VIII-a au reuşit să obţină note de trecere. Ministrul a cerut măsuri concrete pentru remedierea deficienţelor, inclusiv la nivelul învăţământului gimnazial în ansamblu. Cătălina Creţu a studiat datele oficiale.
Reporter: Doar patru din 10 elevi de clasa a VIII-a au reuşit să obţină medii peste 5 la simularea evaluării naţionale, potrivit datelor Ministerului Educaţiei. Rezultatele sunt mai slabe decât cele de anul trecut, când au luat note de trecere mai bine de jumătate dintre copii. Cel mai bine s-a prezentat Bucureştiul – cu o rată de promovare de 61%, urmat de Brăila, cu 59% şi Cluj cu 55%. Cel mai prost s-au descurcat elevii din Vaslui, Tulcea şi Călăraşi. Şi de această dată, matematica  s-a dovedita fi un test greu de trecut. Doar 33% au luat note peste cinci, în timp ce la Limba şi literatura română, 61% dintre elevi au luat note de trecere. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Marian Banu, aminteşte faptul că rolul simulărilor, atât la evaluarea naţională, cât şi la Bacalaureat, este unul de reglaj şi stabileşte nivelul real de pregătire atins la momentul respectiv. El spune că până la examenul din vară mai este timp pentru corecţii.
Marian Banu: Elevii vor finaliza materia cam peste o lună, o lună şi jumătate. Urmează recapitulările şi modalităţile de tratare pentru fiecare subiect. Să se înţeleagă foarte bine cerinţele unui subiect – aici este marea problemă. De asemenea, trebuie să înţeleagă importanţa baremului de corectare. Eu sunt optimist însă, să ştiţi, pentru că există suficient timp pentru a recupera unele neajunsuri.
Realizator: Ministrul educaţiei, Adrian Curaj, s-a arătat îngrijorat de aceste rezultate. El a anunţat că i-a cerut Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei o analiză riguroasă pentru a vedea ce măsuri trebuie luare în această situaţie. Ministrul crede însă că problema este a întregului învăţământ gimnazial şi datele trebuie evaluate din această perspectivă. În consecinţă, în perioada următoare, fiecare şcoală va trebui să elaboreze un grafic de pregătire suplimentară pentru elevii cu probleme deosebite, iar Ministerul Educaţiei va respecta modul în care se vor respecta deficienţele înaintea examenului din vară.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 6 martie