Ministrul german de finanţe, despre o posibilă ieşire a Marii Britanii din UE

Ministrul german de finanţe, Wolfgang Schäuble, a declarat pentru BBC că un vot al britanicilor în favoarea părăsirii Uniunii Europene va conduce la apariţia unui tip de incertitudine foarte nocivă pentru economia globală. Oficialul german a precizat că blocul comunitar european „nu se va sinucide” dacă Marea Britanie va pleca şi a adăugat că nu vede motivul pentru care Marea Britanie ar dori să rămână în piaţa comună fără a lua decizii în această privinţă. Primarul Londrei, Boris Johnson, care militează pentru părăsirea Uniunii Europene, a declarat că dacă Marea Britanie îşi păstrează statutul de membru al UE, nu speră să poată reforma piaţa comună, relatează corespondenţii BBC.

BBC SERVICIUL MONDIAL – 6 martie