NATO îşi extinde misiunea din Marea Egee, în scopul combaterii traficului de migranţi

NATO îşi extinde misiunea din Marea Egee, în scopul combaterii traficului de migranţi din Grecia către Turcia. Secretarul general, Jens Stoltenberg, a declarat că un număr suplimentar de nave va fi mobilizat în Marea Egee. Vasele vor opera, de acum înainte, şi în apele teritoriale ale Greciei şi Turciei. Jens Stoltenberg a adăugat că va fi intensificată cooperarea dintre misiunea Uniunii Europene şi NATO în regiune. Luni, UE şi Turcia vor participa la dezbateri pe marginea crizei refugiaţilor. Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat vineri că UE doreşte închiderea rutei vest-balcanice pe care o urmează migranţii.

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 6 martie)