Cozonacul secuiesc a fost preparat prima dată de o româncă, spune ministrul român al agriculturii

kurtos Cozonacul secuiesc (kürtőskalács) a fost preparat prima dată în Transilvania de o româncă, în 1784, a declarat ministrul român al agriculturii, Achim Irimescu. Despre subiectul kürtőskalács, ministrul agriculturii a vorbit la o conferinţă susţinută recent pe teme referitoare la mâncărurile tradiţionale. Potrivit mass-media din România, Achim Irimescu a declarat că România are în vedere înregistrarea kürtőskalács ca produs românesc la Uniunea Europeană, cu denumirea de produs cu indicaţie geografică protejată (PGI). După cum a afirmat ministrul agriculturii, produsul a fost preparat prima dată în 1784, în Transilvania, de o femeie de naţionalitată română, dar care era de cetăţenie maghiară. Dat fiind faptul că acest colac a fost preparat prima dată în Transilvania, ministrul român al agriculturii nu se îndoieşte că acesta va fi înregistrat în Uniunea Europeană ca produs sub licenţă românescă. Achim Irimescu a declarat la începutul lunii ianuariei unui post comercial de televiziune că în procedura de înregistrare a cozonacului secuiesc un mare avantaj îl reprezintă faptul că Ungaria recunoaşte că acesta este un produs transilvănean. Irimescu a semnalat încă de anul trecut această intenţie a României, atunci când a fost audiat în calitate de candidat la funţia de ministru al agriculturii în comisia de specialitate a parlamentului. Cu o săptămână mai târziu, în luna noiembrie, Ministerul ungar al Agriculturii a anunţat că va susţine înregistrarea la UE a kürtőskalács ca „produs tradiţional special”. Ministerul ungar a mai precizat că denumirea înregistrată va putea fi folosită de toţi factorii economici, independent de aşezarea lor geografică, care folosesc ingredientele prevăzute în reţeta produsului. Kürtőskalács a devenit o valoare naţională maghiară după decizia luată în ianuarie anul trecut cu privire la înregistarea sa în Tabelul de Valori Maghiare şi după declararea sa anul trecut, în decembrie, drept produs hungaricum. Secretarul de stat responsabil pentru protejarea originii produselor în Ministerul ungar al Agriculturii, Péter Gál, a anunţat în decembrie anul trecut că probabil la sfârşitul primului trimestru al acestui an Ungaria va înainta solicitarea pentru declararea în UE a cozonacului secuiesc drept un produs special, tradiţional. Pe site-ul kurtos.eu, realizat de Comitetul de specialitate Internaţional al Cozonacului Secuiesc, cercetătorul, biofizicianul Péter Hantz, şi etnograful Ferenc Pozsony au postat un articol privind istoria kürtőskalács, potrivit căruia prima reţetă a fost identificată în cartea de bucate scrisă de contesa Mikes Mária Dániel Istvánné, în 1784.

MTI -16 martie