REUTERS: Economia României nu a cunoscut vreodată riscuri mai mari – guvernatorul băncii centrale

Ameninţările la adresa stabilităţii economice a României nu au fost niciodată mai mari, din cauza creşterii inegale, politicilor fiscale expansioniste şi unui proiect de lege care ar urma să permită deţinătorilor de credite ipotecare să înceteze plata împrumuturilor, a declarat marţi guvernatorul băncii centrale, Mugur Isărescu.
Comentariile lui sunt ultimele dintr-o serie de avertismente lansate de către bancă, FMI şi Comisia Europeană, conform cărora politicile interne adoptate înainte de cele două scrutine din acest an au accentuat incertitudinea.
După dureroase măsuri de austeritate în 2010, România s-a folosit de o serie de acorduri de ajutor cu FMI şi UE pentru a-şi micşora deficitul bugetar şi pe cel de cont curent, ajungând în cele din urmă la unele dintre cele mai mari rate de creştere din bloc.
Însă măririle de salarii de peste 10% în sectorul public şi reducerile de taxe de la finalul anului trecut, cuplate cu noi reduceri programate pentru 2017 şi o lege care ar permite debitorilor să renunţe retroactiv şi fără condiţii la creditele ipotecare, au subminat economia.
„Personal, eu nu am văzut vreodată în ultimii 25 de ani pericole mai mari la adresa stabilităţii economice şi financiare a României”, a declarat guvernatorul Mugur Isărescu la un seminar financiar.
„Ne confruntăm cu un risc real de a pierde cel puţin o parte din progresul atât de greu realizat. Perspectiva deficitului bugetar de aproape 4% din PIB în 2017 va pune categoric datoria publică pe o cale ascendentă şi ne spune […] că nu am învăţat nimic.”
Luni, FMI a avertizat România că deficitul ei bugetar va rata propria ţintă stabilită de guvern de 2,8% din PIB şi anul viitor va depăşi plafonul UE de 3% dacă reducerile de taxe planificate nu vor fi amânate.
Isărescu a declarat de asemenea că, deşi salariile au crescut substanţial şi economia ia avânt, standardele de trai şi convergenţa reală nu se reflectă la fel pe tot teritoriul ţării.
„Există tensiuni, nemulţumire, multor oameni şi multor companii mici încă le mai este greu”, a declarat el.
„După toţi aceşti ani, noi tot nu avem o autostradă care să traverseze Carpaţii. Jumătate din oraşele din ţară nu au canalizare sau apă curentă. Avem nevoie de investiţii şi de cheltuieli publice făcute cu adevărat cu cap.”
Articol de Luiza Ilie

REUTERS (Marea Britanie), 15 martie 2016
Traducere: Andrei Suba