Calendarul evenimentelor, 19 martie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

 

– Ministere

* Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) și Secretariatul General al Guvernului (SGG), în coordonarea vicepremierului Vasile Dîncu, deschid publicului „Palatul Primăverii, fosta reședință a familiei Ceaușescu” – ora 10:00. Acest eveniment se înscrie în campania „Dreptul tău de a cunoaște” (Sunhine Week, săptămâna datelor deschise și a accesului la informații/arhive care se celebrează la nivel internațional)

– Culte, Biserică

* Cu prilejul sărbătorii Duminica Ortodoxiei (prima din postul Sfintelor Paști), are loc, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a IX-a ediție a manifestării religios-culturale intitulată „Icoana — Fereastră Spre Dumnezeu”, organizată de Arhiepiscopia Bucureștilor și Protoieria Sector 2 Capitală în colaborare cu Primăria Sectorului 2 – la Biserica Icoanei (18 – 21 mar.). Programul zilei:

  • ora 17:00 – va fi oficiată slujba Vecerniei
  • ora 18:30 – va avea loc procesiunea Lumina Ortodoxiei în jurul parcului Icoanei din apropiere. În timpul procesiunii, peste 100 de preoți și mii de credincioși vor purta lumânări aprinse și vor cânta imne bisericești

– Partide

* Tirana: Președintele PSD, Liviu Dragnea, va participa, începând cu ora 10:00, la sesiunea inaugurală a Congresului Partidului Socialist din Albania, care va avea loc la Palatul Congreselor

* Piatra Neamţ: PNL Neamț lansează proiectul „Neamț. 2020.” și candidații pentru alegerile locale din luna iunie, în prezenţa co-președinților PNL, Alina Gorghiu și Vasile Blaga – ora 12:00, la cinematograful „Dacia Panoramic”. Evenimentul de lansare va fi precedat de o conferință de presă pe care cei doi co-președinți, Alina Gorghiu și Vasile Blaga, împreună cu Mugur Cozmanciuc și Dragoș Chitic, primarul municipiului Piatra Neamț, o vor susține la sediul Organizației Municipale PNL Piatra Neamț din Piaţa Mihail Kogălniceanu, începând cu ora 10:00

– Economic

* Moscova: În perioada 19 – 22 martie, reprezentanți ai Agenției Basilica Travel vor participa la cea de-a XI-a ediție a manifestării expoziționale „Intourmarket”. Alături de Agenția Basilica Travel, la Târgul Internațional de Turism de la Moscova, participă încă 12 agenții de turism din România

– Mediu

* 42 de orașe din România participă la evenimentul global „Ora Pământului” (Earth Hour), când în intervalul ora 20:30 – 21:30 vor fi organizate evenimente dedicate, ce vor culmina cu stingerea simbolică a luminilor de către instituții publice, companii, centre culturale, organizații și chiar cetățeni obișnuiți

* Camera Deputaților este, și în acest an, partener al evenimentului „Earth Hour – Ora Pământului în România”, derulat împreună cu Organizația Internațională „World Wide Fund for Nature”. Pentru a marca această acțiune voluntară de protejare a mediului, iluminatul interior și exterior va fi întrerupt astăzi, între orele 20:30 – 21:30

* Guvernul României şi ministerele vor stinge pentru o oră luminile în mod simbolic în această seara, de la ora 20:30, subliniind astfel angajamentul de a se alătura comunităţii internaţionale în lupta pentru rezolvarea problemelor de mediu ale societăţii noastre, una dintre cele mai importante fiind consumul din ce în ce mai ridicat de energie

* În București, „Ora Pământului” va fi marcată printr-o plimbare simbolică pe biciclete, care va fi organizată de WWF-România, Adevărații Veloprieteni și SkirtBike. Sub mesajul simplu „De Ora Pământului pedalăm pentru un oraș curat și prietenos cu biciliștii”, întâlnirea are loc de la ora 19:30, la „rondul fără nume”, punct situat vizavi de Palatul Parlamentului, pe Bd. Națiunilor Unite, căruia organizatorii doresc să îi dea numele de „Rondul bibicliștilor” (inclusiv în acte). La ora 20:30, are loc plecarea propriu-zisă, pe traseul Parcul Izvor, Unirii, Piața Romană, Piața Victoriei, Charles de Gaulle, Bulevardul Kiseleff, Calea Victoriei și retur la Izvor. La acţiune urmează să participe şi ministrul mediului, apelor și pădurilor, Cristiana Pașca Palmer

* Bârlad: Observatorul Astronomic al Muzeului „Vasile Pârvan” va organiza o sesiune de observații astronomice în stradă, în zona parcului „Victor Ion Popa”, pentru a marca „Ora Pământului”, sărbătorită anul acesta, pe 19 martie – ora 20:00

* Botoşani: Primăria Municipiului Botoşani îi îndeamnă pe localnici să stingă luminile în case, la ora 20:30, şi să iasă la o tură cu bicicleta, o alergare scurtă sau o simplă plimbare prin oraş. Activităţile din programul pregătit nu au o natura competitivă, ci au rolul de a aduce oameni cu valori şi interese similare împreună şi să promoveze cauza de mediu odată cu oraşe din întreaga lume

* Cluj-Napoca: Consiliul Județean Cluj organizează, cu ocazia campaniei internaționale „Ora Pământului”, acțiunea desfășurată sub sloganul „Dăruiește naturii din energia ta”, aceasta fiind marcată prin mai multe inițiative dedicate în mod special celebrării acestui eveniment – ora 20:30. Astfel, sediul Consiliului Județean, situat pe Calea Dorobanților nr. 106, va renunța la iluminare între orele 20:30 – 21:30. Totodată, între aceleaşi ore, clădirile tuturor instituțiilor subordonate Consiliului Județean, exceptând unitățile spitalicești, vor reduce la maxim sau chiar vor sista folosirea energiei electrice

* Sibiu: Municipiul Sibiu participă anul acesta la Ora Pământului, ocazie cu care Primăria va întrerupe iluminatul public și arhitectural din Piața Mare a orașului, între orele 20:30 și 21:30, în semn de adeziune la această inițiativă a WWF dar și pentru că Sibiul își dorește să devină un oraș mai prietenos cu mediul și mai eficient energetic

* Județele Timiș, Iași, Buzău, Vâlcea și Giurgiu: În perioada 19 – 26 martie, se desfăşoară inițiativa „Plantăm fapte bune în România” care deschide seria acțiunilor de împădurire din acest an. În județul Timiș, acțiunea de plantare a puieților forestieri este organizată de Primăria SînMihaiu Român, în colaborare cu „Plantăm fapte bune în România”, ECO CLUB Timișoara și Asociația Tineri pentru Viață Arad, cu sprijinul Direcției Silvice Timiș

– Învăţământ, Cercetare

* Jud. Constanța: Are loc deschiderea oficială a Târgului Ofertelor Educaționale, adresat absolvenților de gimnaziu și liceu, sub sloganul „Fă-ți temele pentru viitor!” – ora 11:00, la Maritimo Shopping Center. În perioada 19 martie — 24 aprilie, Inspectoratul Școlar Județean Constanța, în colaborare cu Instituția Prefectului — județul Constanța, organizează la Maritimo Shopping Center Constanţa precum și în alte 11 locații din județul Constanța (Medgidia, Mangalia, Năvodari, Ovidiu, Băneasa, Cobadin, Hârșova, Cernavodă, Techirghiol, Eforie, Mihail Kogălniceanu), o nouă ediție a Târgului Ofertelor Educaționale. Programul Târgurilor se vor desfășura pe secțiuni de interes, după cum urmează:

  • ora 10:00 – Târgul școlilor profesionale (19 martie și 24 aprilie) – la Maritimo Shopping Center
  • ora 10:00 – Târgul liceelor teoretice ( 26 martie) – la Maritimo Shopping Center
  • ora 10:00 – Târgul liceelor tehnologice ( 23 aprilie) – la Maritimo Shopping Center

* Constanţa: Se desfășoară etapa județeană a Olimpiadei de matematică și Concursul de matematică aplicată „Adolf Haimovici”, la care participă 250 de elevi. Competițiile vor avea loc la Școala Gimnazială Nr. 24 „Ion Jalea”, de la ora 10:00. De asemenea, de la ora 10:00, la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” Constanța, va avea loc faza județeană a Olimpiadei de geografie la care participă 125 de elevi din clasele VIII-XII

– Mass-media, Publicitate

* Postul public regional de radio, Radio Cluj, a împlinit 62 de ani în data 15 martie, ocazie cu care, astăzi au loc următoarele evenimente:

  • Cluj-Napoca: Asociaţia Română pentru Propaganda și Istoria Aeronauticii (ARPIA) Cluj, în parteneriat cu Radio România Cluj, organizează vernisajul expoziției de fotografie: „Traian Vuia – Pionier al Aviației Mondiale” (19 mar. – 10 apr.) – ora 11:00, în Foaierul Radio România Cluj, Str. Donath, nr. 160. Începând cu ora 12:30, Asociaţia Română pentru Propaganda și Istoria Aeronauticii Cluj, anunță desfășurarea (în Sala Radio) a Adunării generale anuale a ARPIA Cluj
  • Jud. Bistrița-Năsăud: La Sânmihaiu de Câmpie, o echipă de la Radio Cluj, alături de voluntari ai Organizației Tășuleasa Social vor planta 10 hectare de pădure într-o singură zi

 

– Cultură

* Teatrul Naţional Radiofonic, al Societăţii Române de Radiodifuziune, prezintă, în audiţie surround, premiera „Biblia neagră” a lui William Blake, un spectacol de Ilinca Stihi, care semnează atât scenariul, cât şi regia artistică – ora 17:00, la Sala Gabroveni, ArCuB, Str. Lipscani nr. 84-90. Evenimentu are loc în cadrul manifestării Săptămâna sunetului (14-20 martie, Bucureşti), organizată de fundaţia Jumătatea plină, eveniment corelat cu La Semaine du Son (Paris)

* Magic Puppet Show, spectacol interactiv pentru copii cu ventrilocul Eduard și magicianul Antonio – ora 11:00, la Palatul Naţional al Copiilor

* Se deschide Gala Art Out, a III-a ediție, cel mai complex eveniment cultural-artistic al începutului de an, dedicat dialogului multicultural – ora 17:00, la Universitatea București, în Aula Magna a Facultății de Drept

* ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București prezintă un performance plin de culorile primăverii „Suflet vagabond” (19 și 20 mar.), povestea neterminată despre viața celor mereu pe drum – ora 20:00, la Sala Mare de pe strada Lipscani nr. 84-90. Printre partenerii media: RFI România, Radio România Cultural, Radio București FM, Radio România Internațional

 

– Sport

* Jud. Constanţa: Meciul de fotbal din cadrul Ligii I (play-off) dintre FC Viitorul Constanța – F.C. Steaua București – ora 20:30, pe stadionul central al Complexului Academiei Hagi de la Ovidiu

* Începe prima competiție oficială din acest an a rugbyului românesc, Cupa României, ediția 2016, când sunt programate partidele din prima etapă în cele două grupe valorice, în lupta pentru trofeu fiind angrenate 15 echipe, șapte din SuperLiga CEC Bank, respectiv opt din Divizia Națională de Seniori. Programul partidelor:

  • ora 11:00 – Știința Baia Mare-Politehnica Iași – Arena Zimbrilor
  • ora 11:00 – CSM Olimpia București-Dinamo București – Stadion Olimpia
  • ora 10:00 – Stejarul Buzău-CSUAV Arad – Stadion Constructorul
  • ora 13:00 – RCM Galați-RC Bârlad – Stadion Municipal

* Ungaria: România va fi reprezentată de 10 sportive la Grand Prix-ul de spadă de la Budapesta, care se desfășoară în perioada 19-20 martie. Astăzi sunt programate meciurile din grupele preliminare, iar duminică vor avea loc confruntările de pe tabloul principal

– Diverse

* Se desfăşoară Convenţia Internaţională de Fitness (19 şi 20 mar.) – ora 9:00, la Rin Grand Hotel

* Se desfăşoară Expoziţia Internaţională Felină de Primavară – SofistiCAT (19 şi 20 mar.) – ora 10:00, la Pavilionul C 1 din complexul Romexpo. Evenimentul are ca punct culminant concursul BEST IN SHOW

* Aeroclubul României organizează „Ziua Porților Deschise” la Aeroclubul Teritorial „Aurel Vlaicu” București – Aerodrom Clinceni, eveniment prilejuit de aniversarea a 110 ani de la primul zbor al unei aeronave, exclusiv cu mijloacele proprii aflate la bord, realizat de Traian Vuia. Evenimentul este programat între orele 10:30 – 15:00, interval în care vor debuta și antrenamentele pentru sezonul de zbor 2016 ale membrilor formației de înaltă acrobație aeriană a Aeroclubului României „Hawks of Romania”. De asemenea, la fața locului, într-un parc tematic special amenajat, va fi prezentată replica la scară a avionului lui Traian Vuia, realizată de Asociația pentru Propaganda și Istoria Aviației ARPIA — Filiala Craiova, alături de alte aeronave ale Aeroclubului României

* Târgoviște: Bulgarii din cartierul Matei Voievod din municipiu vor sărbători „Tudorița” sau „Paștele Cailor”, eveniment ce marchează începutul muncilor agricole în rândul gospodarilor

– S-a întâmplat într-o zi de 19 martie

* Acum 157 de ani (1859) a avut loc, la „Théâtre Lyrique” din Paris, premiera operei „Faust” de Charles Gounod. „Faust” este o operă în cinci acte (7 tablouri), muzica fiind compusă de Charles Gounod pe un libret de Jules Barbier şi Michel Carre (după drama „Faust” a lui Johann Wolfgang von Goethe)

* În urmă cu 109 ani (1907) Parlamentul ungar vota legile şcolare (Legile Appónyi) vizând desfiinţarea şcolilor confesionale româneşti, slovace şi sârbe şi înlocuirea lor cu şcoli de stat cu limba de predare maghiara, în vederea întăririi procesului de maghiarizare forţată a naţionalităţilor din cuprinsul statului ungar (19.III/1.IV)

* Cu 103 ani în urmă (1913), la Metropolitan Opera din New York, a avut loc premiera versiunii integrale a operei „Boris Godunov”, de Modest Petrovici Musorgski, compozitor rus, care a devenit cunoscut prin operele sale muzicale, fiind considerat unul dintre marii compozitori ruşi din secolul al XIX-lea

* Acum 101 ani (1915) a fost fotografiată pentru prima dată planeta Pluto, însă abia în 1930 a fost recunoscută ca planetă. Pluto, planetă pitică din Sistemul Solar, a doua ca mărime după Eris, a fost descoperită ca rezultat al unei cercetări prin telescop inițiate în 1905 de astronomul american Percival Lowell, care a presupus existența unei planete îndepărtate dincolo de Neptun, ca urmare a unor mici neregularități în orbitele lui Uranus și Neptun. Continuată după moartea lui Lowell de cercetătorii de la Observatorul Lowell, cercetarea s-a încheiat cu succes când astronomul american Clyde W. Tombaugh a descoperit planeta. Până în 2006 a fost considerată a noua planetă a Sistemului Solar, atât în ordinea distanței față de Soare, cât și a descoperirii. Pluto, împreună cu satelitul său Charon, sunt uneori considerate sistem binar, deoarece baricentrul orbitelor nu se află în interiorul niciunuia dintre cele două corpuri. Prima sondă spațială care va vizita Pluto, este New Horizons, de la NASA, într-o misiune condusă de Southwest Research Institute și de Laboratorul de Fizică Aplicată “John Hopkins”. Misiunea, deja lansată la 19 ianuarie 2006, a beneficiat de ajutor gravitațional de la Jupiter la 28 februarie 2007, și va ajunge în apropierea lui Pluton în iulie 2015

* În urmă cu 71 de ani (1945) Adolf Hitler semna un decret intitulat „Demolări pe teritoriul Reichului”, devenit faimos ca „Decretul Nero”, denumit astfel după numele împăratului roman acuzat că ar fi dat foc Romei, în anul 64 d.Hr. Forţele Aliate pătrunseseră în teritoriul Germaniei, fiind obligate să întreprindă ultimul asalt împotriva celui de-al Treilea Reich, însă Hitler nu voia să lase infrastructura ţării sale în mâinile inamicului. În acest document, unic în analele istoriei moderne, se menţiona: „Inamicul nu ne va lăsa nimic, decât pământul pârjolit, atunci când se va retrage, fără să-i pese de suferinţele poporului german. Drept pentru care ordon: Toate facilităţile industriale şi de transport, clădirile publice şi orice edificiu de valoare de pe teritoriul Reichului, care ar putea fi folosite de inamic imediat sau într-un viitor previzibil, pentru continuarea războiului, vor fi distruse”. Decretul nu va fi niciodată dus la îndeplinire, graţie ministrului Armamentului şi Producţiei de Război, Albert Speer, care a tărăganat lucrurile, până la moartea lui Hitler, în aprilie 1945

* Acum 67 de ani (1949), între 19 şi 21 martie, avea loc Congresul de unificare a organizaţiilor de tineret şi crearea Uniunii Tineretului Muncitor (din 1965, Uniunea Tineretului Comunist)

* Tot într-o zi de 19 martie, acum 67 de ani (1949), atletul Dumitru Paraschivescu devenea primul sportiv român care stabilea un record mondial în aer liber: o oră, 8 minute şi 28 de secunde, în proba de 15 kilometri marş desfăşurată la Bucureşti

* În urmă cu 63 de ani (1953) au fost televizate pentru prima oară Premiile Academiei Americane de Film. Cea de-a 25-a ediţie a Premiilor Oscar a avut loc simultan la RKO Pantages Theatre din Hollywood, California şi la NBC International Theatre din New York

* Cu 58 de ani în urmă (1958) a fost creat Parlamentul European, ca for consultativ al Uniunii Europene. La această dată a avut loc, la Strasbourg, sesiunea de constituire a Adunării Parlamentare Europene (primul preşedinte, francezul Robert Schuman), una dintre cele mai importante instituţii comunitare. Parlamentul European (cum este denumit în prezent) este ales (o dată la cinci ani) prin vot universal direct al cetăţenilor din statele membre ale Uniunii Europene. Are drept de co-decizie în proiectarea legislaţiei comunitare, de a propune amendamente (pe care Consiliul European trebuie să le ia în considerare) sau de a bloca legi (dacă majoritatea se opune); de asemenea, Parlamentul European are dreptul de a aproba sau respinge numirea preşedintelui Comisiei Europene, de a aproba acorduri internaţionale şi acceptarea de noi membri în Uniune, precum şi dreptul de a aproba sau respinge proiectul de buget sau de a hotărî cheltuieli suplimentare

Aniversări – Comemorări

– Sf. Iosif, soţul Sf. Fecioare Maria (Calendarul Romano-Catolic 2016)

– „Ziua Paşaportului Românesc”, sărbătorită anual de Direcţia Generală de Paşapoarte din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor. La 19 martie 1912 a apărut Înaltul Decret regal numărul 1758, prima lege românească ce reglementa regimul paşapoartelor

– 1826: S-a născut Nicolae Hurmuzaki, om politic, membru de onoare al Academiei Române din 1883 (m. 1909) – 190 de ani

– 1827: S-a născut pictorul Mişu Popp; a pictat numeroase biserici din Braşov şi Bucureşti; participant la Revoluţia de la 1848-1849 din Transilvania (m. 1892)

– 1865: A murit scriitorul Nicolae Filimon, unul dintre fondatorii romanului românesc; primul critic muzical român; cronicar teatral (n. 1819)

 

– 1951: A murit Arthur Gorovei, etnograf şi folclorist; fondatorul şi conducătorul primei reviste româneşti de folclor, „Şezătoarea” (1892-1929); membru de onoare al Academiei Române din 1940 (n. 1864) – 65 de ani

– 1951: S-a născut Carolina Ilica, poetă, publicistă şi traducătoare – 65 de ani

– 1958: S-a născut pianista Silvia Totan (m. 2015)

– 1965: A murit Gheorghe Gheorghiu-Dej, om politic comunist; între anii 1945 şi 1954 a fost secretar general, iar între anii 1955 şi 1965, prim secretar al C. C. al P. M. R. şi preşedintele Consiliului de Stat al R. P. R. (n. 1901)

– 1966: S-a născut Laura Corina Georgescu, producător şi scenarist de televiziune, preşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului (din ian. 2013) – 50 de ani

– 1969: A murit Teodor Bordeianu; inginer agronom şi horticultor; a elaborat primele lucrări de pomologie în ţara noastră; membru al Academiei Române din 1963 (n. 1902)

– 1969: A murit pianista Florica Musicescu (n. 1887)

– 1977: A murit medicul veterinar Nicolae Teodoreanu; în 1936 a înfiinţat Societatea de Genetică din România; a avut o importantă contribuţie la crearea, la Palas Constanţa, a unei adevărate baze de cercetări ştiinţifice, reuşind să realizeze, împreună cu colaboratorii săi, rasa de ovine „Merinos de Palas”; membru corespondent al Academiei Române din 1952 (n. 1889)

– 1979: A murit Alexandru Dima, critic şi istoric literar; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (n. 1905)

– 1980: A murit Teodor Naum, filolog şi traducător (valoroase traduceri din patrimoniul clasicismului antic); a făcut parte din gruparea filologilor de la „Muzeul Limbii Române”, unde Sextil Puşcariu l-a asociat la elaborarea „Dicţionarului Academiei Române”, precum şi a altor lucrări de interes naţional (n. 1891)

 

EVENIMENTE EXTERNE

– Ankara: Ministrul iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, are o întrevedere cu preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, premierul Ahmet Davutoglu şi ministrul de externe, Mevlüt Cavusoglu

– Roma: Ministrul japonez de externe Fumio Kishida are o întrevedere cu onologul său italian, Paolo Gentiloni

– Paris: Preşedintele francez, François Hollande susţine o alocuţiune în memoria victimelor Războiului din Algeria, precum şi în memoria celor din conflictele din Maroc şi Tunisia, cu ocazia Zilei Naţionale pentru comemorarea victimelor civile şi militare ale războaielor din Algeria, Maroc şi Tunisia

– Pristina: Prinţul Charles, moştenitorul tronului britanic, şi soţia sa Camilla, ducesă de Cornouailles, îşi încep turneul în mai multe ţări din Balcani printr-o primă la vizită la Kosovo

Aniversări – Comemorări

– 1593: S-a născut Georges de La Tour, desenator şi pictor francez; uitat mai bine de două secole, a fost redescoperit în anul 1915 (m. 1652). NOTĂ: Unele surse (http://www.abcgallery.com/L/latour/latourbio.html, http://www.students.sbc.edu/vandergriff04/georgesdelatour.html) dau ca dată a naşterii 13 sau 14 martie 1593

– 1809, 19/31.III: S-a născut scriitorul rus Nikolai Gogol (m. 1852). NOTĂ: Site-ul http://russiapedia.rt.com/prominent-russians/literature/nikolay-gogol/ menţionează ca dată a naşterii 1 aprilie 1809, iar http://biography.yourdictionary.com/nikolai-gogol, 20 martie 1809

– 1809: S-a născut Fredrik Pacius, compozitor finlandez de origine germană, considerat părintele şcolii naţionale muzicale finlandeze; este autorul imnului naţional al ţării sale (m. 1891)

– 1813: S-a născut Wilhelm von Kotzebue, scriitor şi diplomat german; în 1840 a venit prima oară în Moldova, unde fratele său, Karl, era consul al Rusiei la Iaşi; s-a căsătorit cu românca Aspazia Cantacuzino şi s-a stabilit lângă Roman; a scris şi proză inspirată de realităţile româneşti; membru de onoare străin al Academiei Române din 1884 (m. 1887)

– 1813: S-a născut David Livingstone, explorator şi misionar englez; a întreprins trei expediţii în Africa Centrală şi de Sud; a efectuat prima traversare (1854-1856) a continentului african – din Angola în Mozambic; a descoperit, printre altele, cascada Victoria (m. 1873)

– 1873: S-a născut Max Reger, compozitor, organist şi pianist german (m. 1916)

– 1888: S-a născut Josef Albers, pictor, poet şi pedagog american (m. 1976)

– 1900: S-a născut Frédéric Joliot-Curie, chimist şi fizician francez; împreună cu soţia sa, Irène, a făcut cercetări în domeniul fizicii nucleare şi al radioactivităţii artificiale; Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1935, împreună cu Irène Joliot-Curie; membru de onoare străin al Academiei Române din 1948 (m. 1958)

– 1916: S-a născut scriitorul american Irving Wallace (m. 1990) – 100 de ani

– 1919: S-a născut Peter (Henry) Abrahams, unul dintre cei mai prolifici autori sud-africani de culoare, stabilit în Marea Britanie. NOTĂ: Unele surse (http://www.africansuccess.org/visuFiche.php?lang=en&id=884) dau ca dată a naşterii 3 martie 1919

 

– 1947: S-a născut actriţa americană de film Glenn Close

– 1950: A murit romancierul american Edgar Rice Burroughs, renumit pentru cărţile din seria „Tarzan” (n. 1875)

– 1955: S-a născut Bruce Willis, actor de film, producător, scenarist şi cântăreţ american

– 1987: A murit fizicianul francez Louis de Broglie; de numele său se leagă punerea bazelor mecanicii ondulatorii (1924); membru de onoare străin al Academiei Române din 1957 (n. 1892)

– 1996: A murit Willem de Kooning, pictor american de origine olandeză, figură dominantă a expresionismului abstract (n. 1904) – 20 de ani

– 1999: A murit scriitorul spaniol José Agustín Goytisolo (n. 1928). NOTĂ: Site-ul http://www.imdb.com/name/nm0333092/ menţionează ca dată a morţii 18 martie 1999

– 2008: A murit Sir Arthur C. Clarke, scriitor britanic (autor de literatură science fiction) şi futurolog (n. 1917)

– 2008: A murit actorul britanic de film Paul Scofield, unul dintre cei mai mari actori clasici britanici ai generaţiei sale, recompensat cu premiul Oscar în 1966, pentru rolul lui Sir Thomas More din filmul „A man for all seasons” (n. 1922)

– 2008: A murit Hugo Claus, romancier, poet, dramaturg, pictor şi regizor de film flamand; a fost considerat unul dintre cei mai importanţi scriitori contemporani de limbă olandeză (n. 1929)