O fată australiăna de 16 ani va fi judecată sub acuzaţia că a finanţat terorismul

O fată în vârstă de 16 ani, din oraşul australian Sidney, va fi judecată pentru că a finanţat terorismul. În cazul în care va fi găsită vinovată, riscă o pedeapsă maximă de 25 de ani închisoare. Ea a fost acuzată că a trimis mii de dolari aşa-numitei grupări Statul Islamic în Siria transferând banii prin Western Union. Fata şi un complice, un bărbat în vârstă de 20 de ani, care i-a dat ei banii, au fost arestaţi în timpul unor raiduri, marţi. Suspectul, pe care media l-a identificat ca fiind Milad Atai, în vârstă de 20 de ani, a fost, de asemenea, arestat în timpul celor mai mari raiduri antiteroriste, în septembrie 2014.

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 23 martie)