O explozie şi schimburi de focuri au fost auzite în cursul unei noi operaţiuni antiteroriste a poliţiei la periferia oraşului Bruxelles

O explozie şi schimburi de focuri au fost auzite în cursul unei noi operaţiuni antiteroriste a poliţiei la periferia oraşului Bruxelles, într-un cartier bănuit că găzduieşte celule jihadiste. Operaţiunea este una de amploare, iar o persoană a fost arestată. Miniştrii justiţiei şi de interne sunt audiaţi la această oră în Parlamentul federal. Autorităţile belgiene au fost acuzate pe plan internaţional că nu au securizat capitala administrativă a Europei. Potrivit corespondentei noastre Cerasela Rădulescu, militarii se află în număr mare pe străzile Bruxellesului alături de poliţişti. Au loc controale mai ales la mijloacele de transport subterane, în gări şi pe aeroportul Zaventem, care rămâne în continuare închis. Aflat în vizită la Bruxelles, secretarul de stat american, John Kerry, a declarat că lumea nu se va lăsă intimidată de organizaţia teroristă Statul Islamic.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 25 martie)