50.000 de persoane au cerut la Chişinău unirea Republicii Moldova cu România

Câţiva mii de susţinători ai unirii Republicii Moldova cu România au participat, duminică, la un marş paşnic, parcurgând un traseu prin centrul oraşului Chişinău. Participanţii au salutat constituirea organului reprezentativ Sfatul Ţării – 2, care are drept scop să realizeze unirea dintrre R. Moldova şi România, până în 2018. Cu doar câteva minute înainte de începerea marşului, participanţii la mitingul desfăşurat duminică la Chişinău au menţionat că unirea Republicii Democrate Moldoveneşti cu România nu a fost anulată de nimeni în 1918, nici de România, nici de Rusia, nici de URSS, nici de R. Moldova, indicând, totodată, că acest proces „a fost recunoscut de marile puteri ale lumii”, relatează Agenţia de presă INTERFAX. Organizatorii acţiunii au precizat că la acţiunea de duminică de la Chişinău au luat parte 50.000 de persoane.

(www.rosbalt.ru  – 28 martie)