Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc în plen pentru a-l valida, prin vot, pe noul preşedinte – director general al TVR

Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc astăzi, din nou, în plen pentru a-l valida, prin vot, pe noul preşedinte – director general al Televiziunii Publice. Săptămâna trecută, parlamentul a numit un nou consiliu de administraţie la TVR, dar desemnarea unui şef al instituţiei a eşuat din lipsă de cvorum.
Pentru a treia oară senatorii şi deputaţii reuniţi în şedinţă comună încearcă numirea unui nou preşedinte al Televiziunii Publice. Săptămâna trecută legislativul nu a reuşit să aleagă un nou şef al instituţiei din lipsă de cvorum, iar TVR are în acest moment doar Consiliu de Administraţie ales cu 312 voturi pentru şi 21 de voturi împotrivă. Propuenrea ca reprezentantul guvernului George Orbean să fie preşedintele TVR a primit aviz negativ din partea comisiilor de cultură, dar plenul era decisiv. La vot, din lipsă de cvorum, numirea noului preşedinte al TVR nu a putut fi validată de parlament deoarece şi-au exprimat opţiunea de vot doar 189 de parlamentari din cei 272 cât era necesar pentru ca propunerea să fie acceptată.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (29 martie)