UE se implică în rezolvarea diferendului comercial dintre Belgrad şi Pristina

Uniunea Europeană încearcă să ajute la depăşirea litigiului comercial dintre Belgrad şi Pristina – a declarat purtătorul de cuvânt al şefului diplomaţiei europene, Catherine Ray. „Şi Kosovo şi Serbia au fost de acord cu normalizarea relaţiilor prin dialog mediat de UE. De aceea, UE aşteaptă să se găsească o soluţie acceptabilă pentru ambele părţi pentru asigurarea liberei circulaţii a mărfurilor. Noi suntem în contact permanent cu ambele părţi în încercarea de a se ajunge la un astfel de acord” – a subliniat Ray în declaraţia pentru radio Europa Liberă. Reamintim că la punctul de trecere Merdare dintre Serbia şi Kosovo de mai multe zile staţionează camioane cu mărfuri, deoarece autorităţile de la Pristina nu permit trecerea autocisternelor cu combustibil şi gaz lichefiat. Guvernul Serbiei a anunţat că Pristina încalcă acordul CEFTA şi că Belgradul discută problema cu oficialii de la Bruxelles.

www.tanjug.rs – 31 martie