Calendarul evenimentelor, 2 aprilie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Preşedinţie

* Preşedintele Klaus Iohannis participă la Summitul Securităţii Nucleare la Washington, SUA (30 mar. – 2 apr.)

– Ministere

* Declaraţii de presă susţinute de secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Victor Strâmbu şi preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila cu prilejul celei de-a IV-a ediţii a Conferinţei Naţionale „Actualităţi în Vaccinologie – RoVaccin 2016” – ora 10:45, la Hotel Ramada Parc Bucureşti

– Partide

* Programul preşedintelui PMP, Traian Băsescu:

  • Timişoara: întâlnire cu membrii PMP din judeţul Timiş – ora 11:00, la Filarmonica Timişoara, Sala „Capitol”
  • Reşiţa:întâlnire cu membrii PMP din judeţul Caraş-Severin – ora 15:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor Reşiţa

– Administraţie

* Primăria Sectorului 6, prin Administraţia Domeniului Public şi Dezvoltare Urbană Sector 6, împreună cu membrii Asociaţiei „Liber la educaţie, cultură şi sport” vor participa la o nouă etapă a Proiectului „Livada dintre blocuri”. Acţiunea de voluntariat are drept scop plantarea unui număr cât mai mare de pomi fructiferi în spaţiile verzi dintre locuinţe şi se va desfăşura începând cu orele 10:30, în ansamblul rezidenţial din Intrarea Pinului, Sector 6

* Primăria Municipiului Bucureşti prin PROEDUS, în parteneriat cu Caravana ECOTIC, organizează evenimentul ecologic pentru copii „EcoPlay reciclează, creează, salvează” (2-3 apr.) – în Parcul Herăstrău

* Jud.Neamţ:Emilia Arcan, presedintele Consiliului Judeţean Neamţ va acorda „Premiul internaţional de excelenţă Omului anului 2015”, cercetătorului Nicolae Zamfir, ca o recunoaştere a meritelor şi rezultatelor obţinute în domeniul cercetării şi dezvoltării şi coordonării celui mai mare proiect de cercetare din România, „Laserul de la Măgurele”.   Premierea va avea loc în cadrul celei de-a şasea ediţii a Galei Internaţionale a Premiilor de Excelenţă „Demos T.N.”

– Organizaţii

* Grupul de Inițiativă Civică Floreasca organizează un marș de protest ce are ca scop sensibilizarea autorităților publice cu privire la dezvoltarea urbană haotică din cartierul bucureștean Floreasca – ora 11:00, pe traseul Parcul Verdi (punct de întâlnire Str. Verdi colț cu Barbu Văcărescu) – Str. Chopin – Str. Garibaldi – Str. Bizet – Str. Ghiță Pădureanu – Calea Floreasca – Lacul Floreasca – Halele Ford/Automatica (punct terminus). De asemenea, cu această ocazie continuă strângerea de semnături pentru cele două petiții inițiate de Grupul de Inițiativă Civică Floreasca, „Verde de Verdi”, respectiv „Salvați Halele Ford”. Evenimentul se încheie cu un lanț uman, în jurul Halei Ford/Automatica, de pe Calea Floreasca

– Social

* Cu ocazia Zilei Internaţionale de Conştientizare a Autismului (2 apr.) au loc următoarele manifestări:

  • Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și Asociația Help Autism, în parteneriat cu Centrul InfoEuropa din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Filarmonica George Enescu, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Wagner Arte Frumoase și Povești şi alţii, organizează cea de-a III-a ediție a evenimentului „Suflet în culori”, concert caritabil în beneficiul copiilor cu autism – ora 19:00, pe scena Ateneului Român. Participă soprana Leontina Văduva, muzicianul Grigore Leșe, organistul Nicolae Licareț și pianista franceză Laure Cambau. Parteneri Media: Radio România Cultural, Radio România Muzical
  • Asociația Învingem Autismul împreună cu Teatrul Național București organizează spectacolul „O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii”, adaptarea Simon Stephens, după un roman de Mark Haddon, regia Bobi Pricop – ora 20:00, la Sala Pictura a TNB, iar mai apoi la o sesiune deschisă de întrebări şi răspunsuri – ora 21:30, în sala în care s-a desfășurat spectacolul. Participă artiştii din echipa spectacolului, consultanți, medici şi personalităţi ale societăţii civile
  • Cu prilejul Zilei Internaționala de Conștienizare a Autismului au loc Zilele Minţilor Frumoase – Mini-Festival de Film cu tema autismului la Hollywood Multiplex, Mall Vitan (31 mar.- 2 apr); astăzi de la ora 14:30 are loc o scurtă discuţie despre problemele de integrare cu care se confrunta persoanele cu autism, înainte de proiectia filmului „Fly Away”

Va invitam sa descoperim si sa intelegem mai bine lumea autismului la

► Bistriţa: Asociaţia Autism Europa – Centrul de Resurse şi Referinţă în Autism Micul Prinţ Bistriţa, organizează manifestări social-culturale – ora 11:00, la Sinagoga Bistriţa şi în parcul de pe Str. Grigore Bălan unde se vor derula toate evenimentele care au ca scop promovarea drepturilor şi persoanelor cu tulburări din spectrul autist, lupta împotriva discriminării acestora şi cultivarea unui spirit comunitar al acceptării şi susţinerii persoanelor cu o dezvoltare atipică. 1:68 de copii sunt diagnosticaţi cu o tulburare din spectrul autist

► Cernavodă: Au loc activităţi educativ-creative – ora 10:00, la Cantina Liceului Tehnologic „Axiopolis” din localitate

► Cluj-Napoca: Asociaţia Autism Transilvania (AAT) a pregătit o serie de evenimente începând cu ora 17:00, la Turnul Croitorilor. Sunt așteptate persoanele de orice vârstă care doresc să-și exprime solidaritatea cu familiile ce au în componență o persoană afectată de autism sau care vor să contribuie la campania de conștientizare a clujenilor

* Braşov: Se desfăşoară concertul coral în scop caritabil susţinut de Grupul Voces – ora 19:00, la sala Patria din oraş. Evenimentul este organizat de Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea „Maranatha” Braşov, în colaborare cu Primăria Municipiului Braşov şi cu sprijinul Asociaţiei pentru Suport şi Iniţiativă din România

– Economic

* Timişoara: Seminar de management participativ cu Jean-François Zobrist „Bazele managementului bazat pe încredere” – ora 9:00 la Universitatea de Vest din municipiu, Bd. V. Pârvan, nr. 4, în Sala de Evenimente. Organizator este Clubul de Afaceri Franco-Român Timișoara

* Madrid:Primul Târg românesc de Nunţi şi Botezuri realizat în Spania, în perioada 2-3 aprilie, între orele 12:00-22:00, în Saloanele Hotelului AC by Marriott din Alcala de Henares,  Calle Octavio Paz 25, Alcalá de Henares

– Cultură

* De Ziua Internaţională a cărţii pentru copii (2 apr.) se desfăşoară „Ora de poveşti” – ora 11:00, în fiecare filială a Bibliotecii Metropolitane Bucureşti

* Festivalul „Jazz in Church” a pregătit în această ediție și un moment dedicat celor mici, matineul „Jazz for Kids” prin care copiii și părinții deopotrivă au o întâlnire interactivă și plină de ritm cu jazz-ul și improvizația muzicală – ora 11:00, la Biserica Luterană

* A V-a ediție a târgului de carte SF & Fantasy – ora 11:00, la Connect Hub, Bd. Dacia nr 99, Piața Spaniei (2 – 3 apr.)

* Premiera baletului „Manon”, muzica de Jules Massenet, coregrafia de Kenneth MacMillan, cu un scenariu bazat pe romanul din 1731 al Abatelui Prévost, „L’Histoire du Chevalier des Grieux et de Manon Lescaut” – ora 19:00, la Opera Naţională Bucureşti

* „Munchhausen – Stăpânul minciunilor” creaţia compozitorului român Dan Dediu, regizată de Cristian Mihăilescu revine pe scena Operei Comice pentru Copii (2 şi 3 apr.) – ora 19:00, în Sala Mare a Operei Comice pentru Copii

* Delia susţine concertul „Welcome to Deliria !” – ora 20:00, la Sala Palatului (2 – 3 apr.)

* Răşinari, jud.Sibiu: Manifestări dedicate  comemorării a 135 de ani de la naşterea poetului Octavian Goga. Din program:

ora 10.00 – la Biserica „Sfânta Treime” are loc o slujbă religioasă

ora 11:00 – va fi vernisată o expoziţie la Căminul Cultural din Răşinari, dedicată personalităţilor localităţii, realizată cu documente de la Arhivele Naţionale. Din programul oficial mai face parte şi un recital din poeziile poetului

 în sediul primăriei din comună va fi lansat volumul „Răşinari – Paris şi retur”

ora 16:00 – turiştii care vor vizita casa lui Octavian Goga vor fi ghidaţi chiar de nepotul poetului, Dinu Bucşan

* Chişinău: Trupele Alternosfera, Alexandrina & Band și Gândul Mâței, de peste Prut, dar și formațiile Domino din Sibiu și Subcarpați din București vor evolua în cadrul unui concert organizat cu prilejul aniversării a 98 de ani de la Unirea Basarabiei cu Țara (27 martie) – ora 18:00, la Hala 2 Moldova Film

– Sport

* Patru legende ale snooker-ului mondial: Ronnie O’Sullivan, Stephen Hendry, Jimmy White şi Mark Williams susţin o conferinţă de presă – ora 12:00, la Manufaktura by Doncafe, în cadrul căreia dezvăluie ce pregătesc pentru fanii snooker-ului din România în cadrul patrulaterului „Snooker Titans Trophy”. Aceştia susţin meciuri demonstrative, pe 2 şi 3 aprilie – ora 17:30, respectiv – ora 17:00, la Circul Globus din Bucureşti

* Deva: Se desfăşoară evenimentul Premianții fără Premii – ediția 100, la care este prezentat Romulus Gabor, primul fotbalist român cu palmares mondial individual – ora 11:00, în fața statuii lui Decebal din centrul localităţii. Proiectul invită să mulţumim celor care, prin munca lor, prin ceea ce fac, prin preocupările lor, ne dau motive de mândrie, fac ca România să existe

– Diverse

* Grădina Zoologică organizează o serie de evenimente organizate cu prilejul Zilei Internaţionale a Păsărilor (1 apr.). Din program:

  • ora 9:30 – micii vizitatori sunt aşteptaţi să participe la un atelier de desene şi modelaj păsări
  • ora 12:00 – are loc „Lecţia despre păsări”, o prezentare care se va încheia cu un concurs în cadrul căruia copiii îşi pot dovedi abilităţile asamblând hrănitori pentru păsările sălbatice
  • Totodată va fi deschisă expoziţia cu tema „Întâi oul?”

* Are loc licitația specială „Marcel Chirnoagă”, gravuri de excepție cu teme variate – ora 12:00, la sediul Goldart

– S-a întâmplat într-o zi de 2 aprilie

* Acum 224 de ani (1792) apărea prima lege monetară în SUA (The Coinage Act sau The Mint Act), când s-a stabilit ca monedă unică dolarul

* În urmă cu 216 ani (1800), la Burgtheater din Viena, a avut loc premiera Simfoniei Nr. 1 în Do major a lui Ludwig van Beethoven. Lucrarea, op. 21, a fost dedicată Baronului Gottfried van Swieten, un protector al compozitorului şi publicată la Leipzig în 1801. Nu se ştie cu exactitate când a finalizat Beethoven această simfonie, dar schiţele ultimei părţi datează din 1795

* Cu 213 ani în urmă (1803), la Teatrul Naţional din Weimar, a avut loc premiera piesei de teatru, tragedia „Die natürliche Tochter” („Fiica naturală”) scrisă între anii 1801 – 1803, de Johann Wolfgang von Goethe

* Acum 177 de ani (1839) apărea, la Iaşi, până la 24.VI/6.VII.1851, sub conducerea lui Gheorghe Asachi, periodicul „Foaia sătească a Prinţipatului Moldovii”, cu suplimente consacrate agriculturii, industriei şi negoţului (2/14)

* În urmă cu 152 de ani (1864) a fost adoptată Legea pentru înfiinţarea consiliilor judeţene, prima care organizează sistematic şi metodic administraţia judeţelor ţării noastre. În fiecare judeţ se alegea un consiliu care se întrunea periodic şi reprezenta interesele locale colective şi economice ale judeţului (2/14)

* Se împlinesc 150 de ani (1866) de când, în perioada 2/14 – 8/20 aprilie, s-a desfăşurat plebiscitul prin care populaţia României a fost consultată asupra aducerii ca domn al ţării a unui prinţ străin, Carol de Hohenzollern-Sigmaringen (proclamat domnitor al României la 10.V.1866. După declararea Independenţei, în 1877, la 10.V.1881 Carol I este încoronat, devenind primul rege al României). Alegerea unui prinţ străin pe tronul ţării îşi găseşte explicaţia în dorinţa românilor de a se pune capăt disensiunilor şi luptelor politice interne, pe de o parte, iar pe de alta, de creare, pe plan extern, a condiţiilor pentru un sprijin diplomatic eficient în vederea obţinerii independenţei

* Cu 132 de ani în urmă (1884) Academia Română l-a însărcinat pe Bogdan Petriceicu Hasdeu (1838-1907) cu realizarea vastului dicţionar al limbii române „Etymologicum Magnum Romaniae”. Elaborat până la cuvântul „bărbat”, acest dicţionar era conceput ca o enciclopedie de cunoştinţe lingvistice, filologice, folclorice, istorice, geografice şi literare

* Acum 72 de ani (1944) Guvernul sovietic, prin vocea ministrului de externe, Viaceslav Molotov, declara că “intrarea trupelor sovietice pe teritoriul României este dictată exclusiv de necesităţi de război”, “fără scopul de a dobândi vreo parte din teritoriul României sau de a schimba orânduirea socială din România”. Declaraţia era o manevră tactică, menită să satisfacă guvernele de la Londra şi Washington şi cercurile politice din România. În realitate, îndată după 23 august 1944 autorităţile militare sovietice au sprijinit activ şi continuu Partidul Comunist din România pentru preluarea puterii şi efectuarea tranziţiei spre regimul comunist

* În urmă cu 67 de ani (1949), prin Decretul 134, au fost naţionalizate farmaciile urbane, depozitele de medicamente, laboratoarele chimico-farmaceutice şi de analiză medicală precum şi depozitele de medicamente. Unităţile sanitare naţionalizate au trecut în proprietatea Statului ca bunuri comune ale întregului popor, libere de orice sarcini, fiind administrate de Ministerul Sănătăţii

* Cu 51 de ani în urmă (1965) România stabilea relaţii diplomatice la rang de ambasadă cu Regatul Haşemit al Iordaniei. Începând din anul 1974, în capitalele celor două ţări funcţionează misiuni diplomatice, la nivel de ambasadă, cu ambasadori rezidenţi

* Acum 41 de ani (1975), prin Acordul privind relaţiile comerciale dintre România şi Statele Unite ale Americii, semnat la această dată, României i se acorda clauza naţiunii celei mai favorizate. La 25 şi 28 iulie 1975 Congresul SUA (Senatul, respectiv Camera Reprezentanţilor) va ratifica Rezoluţia prin care se acorda României clauza. Printr-o declaraţie a Guvernului SUA, din 26 februarie 1988, se anunţa că începând din 3 iulie acelaşi an înceta aplicarea clauzei. La 3 noiembrie 1993 preşedintele SUA, Bill Clinton, semna textul Rezoluţiei comune a Senatului şi Camerei Reprezentanţilor privind (re)acordarea clauzei naţiunii celei mai favorizate României. Permanentizarea clauzei a fost decisă pe data de 17.VII.1996

* În urmă cu 37 de ani (1979) au fost retrase ultimele trupe marine britanice din Malta, punându-se, astfel, capăt unei prezenţe militare străine în insulă de 164 de ani (în urma Congresului de la Viena din 1814-1815, Malta devenise colonie engleză şi şi-a proclamat independenţa la 21.IX.1964)

* Cu 34 de ani în urmă (1982) trupe argentiniene debarcau în Insulele Falkland (Malvine), declanşând „războiul Malvinelor”, ceea ce a dus la ruperea relaţiilor diplomatice dintre Marea Britanie şi Argentina. La 21.V.1982 a fost lansată acţiunea de recucerire a arhipelagului de către Marea Britanie (războiul s-a încheiat la 15.VI.1982 cu victoria Marii Britanii)

* Acum 12 ani (2004) a avut loc (în prezenţa preşedintelui Ion Iliescu şi a premierului Adrian Năstase) ceremonia solemnă a arborării drapelului naţional şi a drapelului NATO în faţa sediului Palatului Parlamentului din Bucureşti, ceremonie ce s-a desfăşurat simultan cu înălţarea drapelului României la sediul NATO de la Bruxelles (ora 10:45, ora locală – ora 9:45, la Bruxelles). La 29.III.2004 România a devenit membru cu drepturi depline al Alianţei Nord-Atlantice (alături de alte şase state foste comuniste – Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia şi Slovenia), în cadrul unei ceremonii oficiale care a avut loc la Washington, în prezenţa preşedintelui SUA, George W. Bush, a secretarului de stat american, Colin Powell, a secretarului general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, şi a premierilor celor şapte state. Acest lucru s-a petrecut după ce decizia summit-ului de la Praga (din 21-22.XI.2002, de invitare oficială de a adera la NATO a celor şapte state) a fost ratificată de Parlamentele tuturor statelor aliate. Astfel, numărul ţărilor membre ale Alianţei (fondate în 1949) se ridica la 26. În prezent organizaţia numără 28 de membri

* În urmă cu 8 ani (2008), în perioada 2-4 aprilie, a avut loc, la București, Summit-ul NATO, reprezentând cel mai mare eveniment de politică externă organizat de România, dar şi Summit-ul de cele mai mari dimensiuni din istoria NATO. La eveniment au participat 26 de state membre, 23 de state partenere, înalţi reprezentanţi ai organizaţiilor internaţionale şi ai statelor contributoare la operaţiunile NATO în Afganistan, la nivel de preşedinte (23 de state), prim-ministru (22 de state), ministru al afacerilor externe (7 state), ministru al apărării (Kazahstan) şi director politic (Irlanda). Pentru prima dată în istoria Alianţei, pe lângă reuniunile consacrate (Consiliul Nord-Atlantic, Consiliul Parteneriatului Euro-Atlantic, Comisia NATO-Ucraina şi Consiliul NATO-Rusia), s-a desfăşurat o reuniune în format extins a statelor şi organizaţiilor participante la operaţiunea Alianţei în Afganistan, fiind marcată totodată şi revenirea Maltei în cadrul Parteneriatului pentru Pace

Aniversări – Comemorări

– 1877: S-a născut Tiberiu Brediceanu, compozitor şi folclorist (m. 1968)

– 1903: S-a născut istoricul literar şi publicistul Olimpiu Boitoş (m. 1954)

– 1909: A murit Elena Cuza, soţia domnitorului Alexandru Ioan Cuza; după Unirea din 1859, devenind prima doamnă a României, a contribuit la opera reformatoare a domnitorului, ea inspirând Legea instrucţiunii publice; a fost şi o energică susţinătoare a reformei agrare; şi-a dedicat întreaga viaţă şi avere acţiunilor caritabile: a patronat azilul de fete orfane de la Cotroceni (care i-a purtat numele, „Azilul Elena Doamna”), şi a lucrat benevol ca infirmieră la spitalul „Caritatea” din Iaşi (n. 1825)

– 1912: S-a născut medicul Ion Emil Brϋckner; în cercetările sale s-a ocupat de fenomenele de imunitate, de identificarea şi clasificarea formelor anatomo-clinice ale hepatitei cronice, de bolile reumatismale, ca şi de colagen; a introdus metode noi de cercetare de laborator în domeniul nefrologiei; membru titular al Academiei Române din 1974 (m. 1980)

– 1915: S-a născut cântăreţul şi compozitorul de muzică uşoară Gică Petrescu (m. 2006)

– 1923: S-a născut Lucian Dumitrescu, poet şi prozator (m. 1992)

– 1923: S-a născut cântăreaţa de operă Iolanda Mărculescu, stabilită în SUA din 1969 (m. 1992)

– 1925: A murit Petru Poni, chimist, fizician şi mineralog; unul dintre fondatorii şcolii româneşti de chimie anorganică; autor al primelor manuale de fizică şi chimie în limba română; membru titular al Academiei Române din 1879, preşedinte al acestui for (1898-1901, 1916-1920) (n. 1841)

– 1931: S-a născut Alexandru T. Balaban, inginer chimist, profesor; cercetări în domeniul chimiei organice şi radiochimiei; membru titular al Academiei Române din 1990, vicepreşedinte al acestui for (1995-1998); începând cu anul 2000 a predat la diverse universităţi din Statele Unite şi din alte ţări – 85 de ani

– 1934: S-a născut baritonul Vasile Martinoiu

– 1937: S-a născut graficianul şi gravorul Ştefan Iacobescu (m. 2001)

– 1939: S-a născut Adrian Dohotaru, poet, dramaturg, eseist şi ziarist; fost secretar de stat în MAE (m. 1995, la München). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 2 februarie 1939

– 1942: S-a născut prozatoarea Gabriela Adameşteanu; fost redactor-şef al revistei „22”, este în prezent redactor-şef al suplimentului „Bucureştiul cultural”

– 1954: S-a născut Radu Săplăcan, critic, eseist, filosof şi poet; a lucrat la Radio Cluj din anul 1975 (m. 2002)

– 1954: A murit istoricul literar şi publicistul Olimpiu Boitoş (n. 1903)

– 1954: A murit poetul şi gazetarul Ioan-Alexandru Bran-Lemeny (n. 1886)

– 1968: S-a născut actriţa Manuela Hărăbor

– 1969: A murit compozitorul Ion Hartulary-Darclée, fiul sopranei Hariclea Darclée (n. 1886, la Paris)

– 1989: A murit Tudor Vornicu, cunoscut ziarist şi om de televiziune (n. 1926)

– 2001: A murit compozitorul de muzică uşoară, pianistul şi dirijorul Aurel Giroveanu (n. 1916) – 15 ani

– 2009: A murit matematicianul Lazăr Dragoş; lucrări în domeniile mecanicii fluidelor, magnetoelasticităţii, aerodinamicii; membru titular al Academiei Române din 1992 (n. 1930)

– 2012: A murit Sziklavári Szilárd, solist al Operei Maghiare din Cluj (n. 1980)

– 2015: A murit dirijorul şi profesorul George Vintilă (n. 1924) – 1 an

EVENIMENTE EXTERNE

– Chicago: Conferinţa anuală a Asociaţiei americane de Cardiologie (2 – 3 apr.)

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului” (World Autism Awareness Day – WAAD); declarată din data de 18 decembrie 2007 de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite prin rezoluţia 62/139; rezoluţia World Autism Awareness Day încurajează toate statele membre ale Naţiunilor Unite să ia măsuri pentru creşterea conştientizării autismului în rândul societăţii şi pentru diagnosticarea precoce a acestei afecţiuni, în scopul intervenţiei terapeutice timpurii

– „Ziua Internaţională a Cărţii pentru Copii”; este aniversată, din 1967, pentru a marca ziua de naştere a lui Hans Christian Andersen (1805 -1875), scriitor danez pentru copii

– „Ziua Internaţională a Bătăii cu Perne”; iniţiată de Urban Playground Movement, ziua are drept scop recuperarea spaţiului public, eliberarea de stres şi presiune şi găsirea unor noi tipuri de divertisment. Prima ediţie a avut loc în 2008, iar de atunci a cuprins peste 150 de oraşe din întreaga lume, fiind sărbătorită în prima sâmbătă din aprilie

– 742: S-a născut Carol cel Mare, rege al francilor (768-814); în timpul domniei sale a reformat administraţia, justiţia, armata, a sprijinit cultura şi biserica; la 25.XII.800 a fost încoronat, la Roma, ca împărat de către Papa Leon al III-lea, într-o încercare de refacere a Imperiului Roman (m. 814). NOTĂ: Unele surse menţionează ca ani de naştere 747 sau 748

– 1565: S-a născut Cornelis de Houtman, explorator olandez (m. 1599)

– 1618: S-a născut Francesco Maria Grimaldi, matematician, fizician şi astronom italian (m. 1663)

– 1725: S-a născut Giovanni Giacomo Casanova, aventurier italian, celebru prin peripeţiile sale galante evocate în memoriile intitulate „Povestea vieţii mele” (m. 1798)

– 1742: A murit James Douglas, medic şi anatomist scoţian (n. 1675)

– 1747: A murit Johann Jacob Dillenius, botanist german (n. 1684)

– 1754: A murit istoricul englez Thomas Carte (n. 1686)

– 1791: A murit Honoré Gabriel de Riquetti, conte de Mirabeau, publicist şi politician francez; orator de mare talent; participant la Revoluţia franceză (1789-1794) (n. 1749) – 225 de ani

– 1805: S-a născut scriitorul danez Hans Christian Andersen; poveştile sale sunt adevărate capodopere ale literaturii pentru copii (m. 1875)

– 1834: S-a născut sculptorul francez Frédéric Bartholdi; a realizat statuia „Libertăţii”, oferită în dar de statul francez SUA cu ocazia aniversării, în 1876, a 100 de ani de la declararea independenţei Statelor Unite ale Americii (m. 1904). NOTĂ: Mai multe surse dau ca dată a naşterii 2 august 1834

– 1840: S-a născut scriitorul francez Émile Zola (m. 1902)

– 1872: A murit inventatorul american Samuel Morse; a realizat un aparat electromagnetic pentru telegrafie (brevetat în 1840) şi alfabetul ce-i poartă numele, folosit şi în prezent (n. 1791)

– 1875: S-a născut industriaşul american Walter Chrysler; în 1925 a fondat compania de automobile care-i poartă numele (m. 1940)

– 1891: S-a născut Max Ernst, pictor şi sculptor modernist francez de origine germană (m. 1976) – 125 de ani

– 1905: S-a născut Kurt Herbert Adler, dirijor american de origine austriacă (m. 1988)

– 1914: A murit scriitorul german Paul Heyse, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1910 (n. 1830)

– 1914: S-a născut Sir Alec Guinness, actor britanic de film; unul dintre cei mai mari artişti ai secolului al XX-lea (m. 2000)

– 1927: S-a născut fotbalistul maghiar de renume mondial Ferenc Puskás (m. 2006)

– 1928: S-a născut Serge Gainsbourg (numele la naştere Lucien Ginsburg), poet, cantautor, actor şi regizor de film francez (m. 1991)

– 1928: A murit chimistul american Theodore William Richards; lucrări în domeniul metodelor de determinare precisă a greutăţii atomice a elementelor chimice; Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1914 (n. 1868)

– 1931: S-a născut istoricul şi profesorul american Keith Hitchins; specialist în istoria modernă a României şi a Europei de Sud-Est; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1991 – 85 de ani

– 1937: S-a născut dirijorul spaniol Antoni Ros-Marbà

– 1939: S-a născut Marvin Gaye (Marvin Pentz Gay, Jr.), interpret american (de soul, R&B, funk şi pop), compozitor şi producător (m. 1984)

– 1945: S-a născut actriţa americană de film şi teatru Linda Hunt (pe numele său real Lydia Susanna Hunter), singura actriţă căreia i s-a acordat un Oscar la categoria „cea mai bună actriţă”, pentru interpretarea unui rol de sex opus, Billy Kwan, în filmul „The Year of Living Dangerously” (1983)

– 1953: A murit Jean Epstein, regizor francez de film (reprezentant principal al avangardei franceze a anilor ’20), eseist şi filosof (n. 1897, la Varşovia/Polonia)

– 1973: A murit Jascha Horenstein, dirijor american de origine rusă (n. 1898)

– 1974: A murit Georges Pompidou, om politic francez; prim-ministru în perioada 1962-1968 şi preşedinte al Franţei între anii 1969 şi 1974 (n. 1911)

– 1995: A murit fizicianul suedez Hannes Alfvén (numele său complet Hannes Olof Gösta Alfvén); a primit Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1970 pentru dezvoltarea teoriei magnetohidrodinamicii (n. 1908)

– 1997: A murit producătorul japonez de film Tomoyuki Tanaka, creatorul serialului „Godzilla” (n. 1910)

– 2003: A murit cântăreţul american de muzică soul Edwin Starr, autor al hit-ului anilor ’70 „War” („Război”) (n. 1942)

– 2004: A murit inginerul german de origine greacă John H. Argyris, considerat întemeietor al metodei elementelor finite, aplicată iniţial în domeniul elasticităţii şi al structurilor, extinsă astăzi în variate domenii ale ştiinţei şi tehnicii; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1992 (n. 1916, în insula Volos/Grecia). NOTĂ: Alte surse, cum ar fi blog-ul amresearch.blogspot.com/2006, dau ca an al naşterii 1913

– 2005: A murit Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea (cardinalul polonez Karol Józef Wojtyła); beatificat la 1 mai 2011(când a primit titlul de “Fericit”) şi sanctificat pe 27 aprilie 2014, celebrarea lui făcându-se în fiecare an pe 22 octombrie, data când a urcat în Scaunul Pontifical (22 octombrie 1978); cardinalul Karol Józef Wojtyła, arhiepiscop de Cracovia, a fost ales papă la 16.X.1978; alegerea sa a fost considerată un eveniment de excepţie, fiind vorba de primul papă neitalian începând din anul 1522, când a fost desemnat olandezul Hadrian al VI-lea. A fost papă al Bisericii Catolice, episcop al Romei şi suveran al Vaticanului timp de 26 de ani şi 168 de zile, pontificatul său fiind considerat al treilea ca lungime din istoria Bisericii Catolice, în urma Sfântului Petru (estimat între 34 şi 37 ani) şi a lui Pius al IX-lea (31 ani); membru de onoare străin al Academiei Române din 2001 (n. 1920)

– 2013: A murit Jesús Franco (născut Jesús Franco Manera), prolific regizor de film, scenarist şi actor spaniol (n. 1930)

– 2015: A murit regizorul, scenaristul, producătorul, directorul de imagine şi actorul portughez Manoel de Oliveira (nume real: Manoel Candido Pinto de Oliveira) (n. 1908) – 1 an