Guvernul caută o soluţie pentru aplicarea Legii privind majorarea indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului

Guvernul caută o soluţie pentru aplicarea Legii privind majorarea indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului, adoptată recent de Parlament, a anunţat premierul Dacian Cioloş. Într-o postare pe o reţea de socializare, el susţine că pentru stimularea creşterii natalităţii în România, trebuie avute în vedere şi alte măsuri care ar permite accesul copiilor în grădiniţe şi al tinerilor la locuinţe. Premierul Dacian Cioloş îşi exprimă speranţa că Parlamentul îşi va aduce aminte de acest subiect şi după încheierea campaniei electorale. Reamintim că plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, acum trei zile, proiectul de lege prin care a eliminat plafonul maxim de 3.400 de lei pentru indemnizaţia lunară de creştere a copilului. În plus, banii vor fi acordaţi timp de doi ani, respectiv trei, în cazul copilului cu handicap. Documentul ar urma să intre în vigoare de la 1 iulie, după ce va fi promulgat de preşedintele Klaus Iohannis.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 2 aprilie)