Liderul Autorităţii Palestiniene a declarat că se încearcă oprirea atacurilor cu cuţite şi alte violenţe pe stradă împotriva Israelului

Preşedintele palestinian a evocat într-un interviu la televiziunea israeliană posibilitatea unei întrevederi cu premierul Benjamin Netanyahu. Este pentru prima dată când Mahmoud Abbas a vorbit şi despre controale în şcoli palestiniene, în care au fost gasiţi elevi şi eleve, care aveau la ei cuţite.

Corespondenţă din Ierusalim – Reporter: Dragoş Ciocîrlan – Liderul Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, a declarat că se încearcă oprirea atacurilor cu cuţite şi alte violenţe pe stradă împotriva Israelului. El a spus, într-un interviu la televiziunea israeliană, că şi-a propus să se întâlnească cu premierul Benjamin Netanyahu pentru revigorarea eforturilor de pace. Remarcile liderului palestinain par să fie un efort susţinut de Occident. Mahmoud Abbas a dat detalii rare despre forţele palestiniene de securitate, o chestiune delicată pentru cei care consideră coordonarea în acest domeniu favorabilă duşmanului. Mahmoud Abbas a afirmat că forţele palestiniene de securitate fac controale în şcoli. Într-una din şcoli au fost găsiţi 70 de elevi şi eleve, care aveau asupra lor cuţite şi li s-a explicat că este o eroare. „Nu vrem să ucideţi sau să fiţi ucişi” – spune preşedintele palestinian. Coordonarea în materie de securitate între Israel şi Cisiordania continuă, cu toate că negocierile de pace iniţiate de americani sunt blocate de doi ani. Benjamin Netanyahu declară că este deschis convorbirilor, dar Mahmoud Abbas ar trebui să evite tot ce incită la violenţă şi retorica împotriva Israelului.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 2 aprilie