Cazul de indisciplină al Mariei Şarapova va fi dezbătut în luna iunie

Potrivit preşedintelui Federaţiei Ruse de Tenis, Şamil Tarpiscev, audierea disciplinară a Mariei Şarapova privind cazul de dopping în care a fost implicată sportiva va avea loc în luna iunie. Dreptul a participa la competiţii al multiplei câştigătoare de Grand Slam-uri a fost suspendat, după ce testele de dopaj făcute în luna ianuarie la Australian Open au ieşit pozitive, arătând prezenţa meldonium-ului în organismul tinerei. Şamil Tarpiscev a precizat că nu este nimic oficial, însă dezbaterea acestui caz ar putea avea loc în luna iunie. Preşedintele Federaţiei Ruse de Tenis a adăugat că se află continuu în legătură cu sportiva, care continuă să se antreneze. Şarapova ar putea să primească o interdicţie de participare la concursuri pentru patru ani, însă dacă va reuşi să dovedească faptul că medicamentele administrate nu au fost luate cu intenţie şi nici cu scopul îmbunătăţirii performanţelor sportive, pedeapsa poate fi mai mică. Sportiva se apără precizând că foloseşte de ani de zile medicamentul care conţine meldonium din motive de sănătate şi nu a ştiut că de la 1 ianuarie se află pe lista medicamentelor interzise.

(www.mediamix.mti.hu – 31 martie)