4 milioane de dolari pentru cei mai scumpi pantofi sport din lume

sursa: footwearnews.com
sursa: footwearnews.com

Marca de lux Bicion (cu sediul la New York) a creat împreună cu Mache Custom Kicks cei mai scumpi pantofi sport din lume, al căror preţ este de 4 milioane de dolari. Banii rezultaţi din vânzare vor fi dăruiţi fundaţiei de binefacere din oraşul american Nashville (Tennessee). Pantofii sport sunt încrustaţi cu bucăți de diamante albe şi safire albastre. Design-ul acestora a fost copiat după modelul unor pantofi sport ai jucătorului profesionist american de baschet Dwyane Wade. „Noi încercăm să vedem cât de departe putem merge fără a ajunge la ceva de prost gust. În cele din urmă, se pot lipi cu ușurință câteva diamante pe un pantof şi să declari că ai realizat cei mai scumpi pantofi din lume, iar alţii să-ţi răspundă că şi un copil ar putea face asta. De aceea, ne-am gândit cât de departe putem merge cu decorul pentru a păstra aspectul clasic şi plăcut, ceea ce a fost foarte bine”, a declarat designerul Mache Custom Kicks, Dan Gamache.

(www.trud.bg – 2 aprilie)