Exerciţii militare bulgaro-americane, pe poligonul Novo Selo din Bulgaria

Un exericţiu comun la care participă formaţiuni militare ale forţelor terestre bulgare şi americane se desfăşoară, în perioada 4 aprilie-16 mai 2016, pe poligonul Novo Selo din Bulgaria. A început transportarea echipamentului, precum şi a componenţei unităţilor participante. Circa 250 de militari bulgari şi americani vor participa la exerciţiul comun „Joint Training”, care va avea loc în două etape. În cadrul antrenamentelor, vor fi folosite echipamente militare, care includ tancuri M 1, vehicule de luptă pentru infanterie şi vehicule blindate. Scopul desfăşurării exerciţiilor militare este menţinerea armatei bulgare în stare de alertă şi realizarea unei mai mari interoperabilităţi cu aliaţii NATO. Unele dintre unităţile din cadrul forţelor terestre ale SUA vor participa şi la un exerciţiu tactic, care va avea loc între 11-21 aprilie, pentru certificarea grupului de batalion de infanterie motorizată din componenţa forţelor terestre bulgare.

www.bnr.bg – 4 aprilie