Péter Szijjártó a purtat convorbiri cu preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei

Péter Szijjártó, ministrul ungar pentru afaceri externe şi relaţii economice internaţionale, l-a primit marţi pe Pedro Agramunt, preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, şi au convenit că, de la încheierea celui de-al doilea război mondial, Europa nu s-a confruntat cu atâtea provocări ca în prezent. În comunicatul remis agenţiei de presă MTI, Ministerul pentru Afaceri Externe şi Relaţii Economice Internaţionale a precizat că, în cadrul convorbirilor, Péter Szijjártó a evidenţiat că valul de migraţie incontrolabil şi nereglementat sporeşte în mod semnificativ pericolul terorismului în Europa şi, totodată, afectează siguranţa publică, iar pentru această situaţie trebuie găsită o soluţie comună europeană. Ministrul ungar de externe i-a cerut partenerului său de discuţii ca Consiliul Europei să întreprindă totul în interesul păstrării unităţii Europei, întrucât tot mai mulţi lideri occidentali dau declaraţii care au ca scop crearea unei opoziţii între ţările Europei Occidentale şi de Est.

MTI – 5 aprilie