Proiectul legii dării în plată intră săptămâna viitoare în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor

Proiectul legii dării în plată, aflat pentru reexaminare în parlament, va intra săptămâna viitoare în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor pentru vot decizional. Noile prevederi care permit închiderea creditelor cu ipotecă prin cedarea imobilului la bancă au primit raport favorabil din partea Comisiei Juridice, cu unele modificări faţă de forma adoptată de Senat. Programul „Prima Casă” a fost exclus din proiect, iar legea se va aplica doar împrumuturilor care la momentul acordării nu depăşeau echivalentul a 250.000 de euro. În plus, pot să apeleze la darea în plată cei care au contractat un împrumut cu scopul de a achiziţiona sau construi o locuinţă şi cei care au garantat un credit cu un imobil care are destinaţia de locuinţă. Legea se aplică şi celor aflaţi în executare silită, însă nu vor beneficia de sprijin cei care au fost condamnaţi printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul respectiv.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 aprilie