Secretarul de stat american, John Kerry, a fost ţinta unor lovituri de rachete ale talibanilor, în Afganistan

Secretarul de stat american, John Kerry, a fost ţinta unor lovituri de rachete, în capitala afgană, se arată într-un comunicat al talibanilor, care revendică atacurile de sâmbătă noaptea, din Kabul. Acestea au avut loc la o oră după ce John Kerry a părăsit Afganistanul, în urma unei vizite ce şi-a propus să dezamorseze criza politică din guvernul de unitate la a cărui formare a contribuit şi secretarul de stat american. Nu au fost înregistrate victime în urma atacurilor cu rachete, potrivit purtătorului de cuvânt al guvernului afgan, Sediq Sediqqi. Nu există informaţii suplimentare pentru a confirma cele susţinute de talibani, însă echipa CNN de la Kabul a informat că s-au auzit patru explozii puternice, în apropierea zonei diplomatice din capitala afgană, sâmbătă noaptea.

edition.cnn.com – 10 aprilie